Rezultatele estimate la nivel consolidat includ performanța financiară realizată de Safetech Innovations, Safetech UK și Safetech Arabia Saudită.
„Într-un context geopolitic tot mai complex, securitatea cibernetică devine o componentă esențială a infrastructurii critice și un element central al conceptului de război hibrid. Creșterea numărului și sofisticării atacurilor cibernetice determină organizațiile să acorde o atenție sporită protejării datelor și sistemelor, ceea ce se reflectă direct în creșterea cererii pentru serviciile noastre. Pentru 2026, ne propunem să valorificăm atât oportunitățile din piața locală, cât și cele din piețele internaționale în care suntem prezenți, menținând în același timp un nivel ridicat de profitabilitate și disciplină operațională”, a declarat Ionuț Georgescu (foto), CEO al Safetech Innovations.
Creșterea estimată a veniturilor are la bază activitatea din România și contribuția proiectelor internaționale, în paralel cu extinderea portofoliului de servicii și a bazei de clienți, care susțin poziționarea Safetech Innovations într-un sector cu dinamică accelerată.
Un element relevant în structura bugetului pentru 2026 este eficientizarea operațională, reflectată inclusiv în evoluția controlată a dimensiunii echipei la nivelul operațiunilor din România. Safetech Innovations estimează o creștere de aproximativ 5% a numărului mediu de angajați, această dinamică fiind susținută de optimizarea proceselor interne și de integrarea tehnologiilor bazate pe inteligență artificială în activitatea curentă. Utilizarea acestor tehnologii permite creșterea productivității și scalarea operațiunilor fără o creștere proporțională a costurilor de personal.
Industria de securitate cibernetică beneficiază în continuare de un context favorabil de dezvoltare, determinat de intensificarea cerințelor de conformitate și de nevoia crescută de protecție a infrastructurilor IT, inclusiv în contextul implementării directivei NIS2 și al transpunerii acesteia în legislația națională prin Ordonanța de Urgență nr. 155/2024. Aceste evoluții determină organizațiile din sectoare critice și esențiale să aloce resurse suplimentare pentru securitate cibernetică.
În același timp, alocarea unor bugete semnificative la nivel european și național pentru consolidarea securității cibernetice creează premisele unei cereri susținute pe termen mediu și lung. Safetech Innovations urmărește valorificarea acestor oportunități atât prin implicarea în programe europene dedicate, precum Security Action for Europe (SAFE), cât și prin participarea la proiecte derulate în cadrul acordului-cadru FREIA al Comisiei Europene.
Pentru anul 2026, conducerea companiei are în vedere continuarea dezvoltării echilibrate a activității, atât pe plan local, cât și internațional, cu accent pe consolidarea relațiilor cu clienții existenți, atragerea de noi contracte și extinderea portofoliului de servicii cu valoare adăugată ridicată. Bugetul de Venituri și Cheltuieli pentru 2026 reflectă o abordare prudentă, construită pe ipoteze realiste privind evoluția pieței, și are în vedere menținerea unui profil de profitabilitate și a unei discipline financiare solide.
Bugetul de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2026, întocmit de conducerea companiei, urmează să fie supus aprobării în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 24 aprilie 2026.
Safetech Innovations S.A. furnizează, din 2011, servicii și soluții de securitate cibernetică adaptate nevoilor fiecărei organizații. Portofoliul de servicii și soluții al companiei include consultanță pentru guvernanța, managementul riscului și conformitate (GRC) în securitate, testare de securitate și managementul vulnerabilităților, soluții de securitate, servicii profesionale, servicii externalizate de securitate, aplicații software proprii pentru securitate cibernetică.
Safetech Innovations are relații de parteneriat cu o serie de companii cu rol determinant în domeniul securității cibernetice, precum CheckPoint, DarkTrace, Microsoft, Splunk, Fidelis, HID, Cynet. Numărând în prezent peste 60 de angajați, compania are echipe dedicate de cercetare și dezvoltare de produse software de securitate cibernetică, de implementare și suport de soluții de securitate și, respectiv, de tip Computer Emergency Response Team (CERT).
Compania are clienți din domeniile utilități, sănătate, asigurări, producție industrială, retail, sector public. De asemenea, șapte din cele mai mari zece bănci din România au ales Safetech ca furnizorul lor de servicii de securitate cibernetică. Safetech Innovations a fost implicată în peste o sută de proiecte pentru securizarea infrastructurilor critice derulate în Statele Unite, Canada, Brazilia, Maroc, Uniunea Europeană, Singapore, Filipine, India, China și Noua Zeelandă.
Safetech Innovations (SAFE) este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București începând cu data de 6 februarie 2023.