MOL a finalizat preluarea benzinăriilor LUKoil din Cehia

Grupul petrolier ungar MOL a finalizat cu succes preluarea activităţilor companiei ruse LUKoil din Cehia, care includ 44 de benzinării, informează portalul portofolio.hu
Economica.net - mie, 03 dec. 2014, 17:00
MOL a finalizat preluarea benzinăriilor LUKoil din Cehia

‘Această tranzacţie contribuie la îmbunătăţirea poziţiei de piaţă a MOL care are intenţia de a deveni lider regional în vânzarea de combustibili’, a informat compania ungară într-un comunicat remis Bursei de Valori de la Budapesta.

În prezent, MOL are 192 de benzinării în Cehia sub brandurile Slovanft, Pap Oil şi Lukoil, pe care intenţionează să le regrupeze în cursul lui 2015 sub două branduri puternice. ‘Intenţionăm să introducem brandul MOL care identifică benzinăriile noastre în Ungaria, România, Serbia, Slovania şi Austria păstrând în acelaşi timp brandul Pap Oil’, a precizat vicepreşedintele MOL, Lars Höglund.

Anterior, în luna mai a acestui an, MOL a achiziţionat 208 de benzinării Agip deţinute de italienii de la Eni în România, Cehia şi Slovacia. După preluarea celor 42 de staţii Agip din România, MOL are în total în România o reţea de 189 de benzinării.

Grupul MOL operează o reţea de peste 1.700 de benzinării în regiunea Europei Centrale şi de Est. În România, MOL deţine locul al patrulea pe piaţa distribuţiei de carburanţi, după Petrom, Rompetrol şi Lukoil.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...