Parlamentul European aprobă cu anumite condiţii acordul comercial UE-SUA

Parlamentul European a dat joi undă verde aplicării acordului comercial încheiat vara trecută între UE şi SUA, aprobând suprimarea taxelor vamale pentru majoritatea importurilor americane în UE, dar introducând în acelaşi timp numeroase clauze de protecţie, relatează AFP.
AGERPRES - J, 26 mart. 2026, 14:24
Parlamentul European aprobă cu anumite condiţii acordul comercial UE-SUA

Eurodeputaţii au aprobat joi, în cadrul unei minisesiuni plenare a PE de la Bruxelles, poziţia legislativului european cu privire la două propuneri privind punerea în aplicare a aspectelor tarifare ale acordului comercial UE-SUA, informează un comunicat al legislativului comunitar, scrie Agerpres.

Dacă vor fi convenite cu Consiliul, textele vor elimina majoritatea tarifelor pentru bunurile industriale provenite din SUA şi vor oferi acces preferenţial pe piaţă pentru o gamă largă de produse de pescuit şi agricole din SUA, în conformitate cu angajamentele asumate în vara anului 2025 între UE şi SUA.

Eurodeputaţii au consolidat clauza de suspendare propusă, care ar permite suspendarea preferinţelor tarifare cu SUA în anumite condiţii. De exemplu, Comisia ar putea propune suspendarea totală sau parţială a preferinţelor comerciale în cazul în care SUA ar impune tarife suplimentare care depăşesc plafonul convenit de 15% sau orice noi taxe asupra mărfurilor provenite din UE.

Clauza de suspendare ar putea fi activată şi în cazul în care SUA, de exemplu, ar submina obiectivele acordului, ar discrimina operatorii economici din UE, ar ameninţa integritatea teritorială a statelor membre, politicile externe şi de apărare sau s-ar angaja în constrângeri economice.

Eurodeputaţii au introdus, de asemenea, o „clauză de intrare în vigoare” (sunrise clause) care ar însemna că noile tarife s-ar aplica numai dacă SUA îşi respectă angajamentele. Printre aceste condiţii se numără reducerea de către SUA a tarifelor pentru produsele din UE cu un conţinut de oţel şi aluminiu mai mic de 50%, până la un tarif de maximum 15%.

În plus, pentru produsele UE cu un conţinut de oţel şi aluminiu de peste 50%, cu excepţia cazului în care SUA îşi reduc tarifele la maximum 15%, preferinţele tarifare ale UE pentru exporturile SUA de oţel, aluminiu şi produse derivate ale acestora ar înceta să se aplice la şase luni de la intrarea în vigoare a regulamentului.

Membrii PE au convenit, de asemenea, să introducă o dată de expirare a regulamentului principal (sunset clause), respectiv 31 martie 2028. Aceasta ar putea fi extinsă numai printr-o nouă propunere legislativă, care trebuie prezentată în urma unei evaluări aprofundate a impactului efectelor regulamentului.

Potrivit poziţiei PE, Comisia ar fi însărcinată cu monitorizarea impactului noilor norme şi ar putea suspenda temporar noile tarife, în cazul în care importurile din SUA ating un nivel care ar putea cauza prejudicii grave industriei UE, de exemplu în cazul unei creşteri cu 10% a importurilor unui anumit grup de produse.

„Prin votul de astăzi, avem un mandat puternic pentru negocierile cu Consiliul şi intenţionăm să profităm la maximum de acesta. Eurodeputaţii vor putea accepta termenii comerciali ai acordului numai dacă regulamentul conţine garanţii foarte puternice şi clare şi numai după ce SUA respectă pe deplin termenii acordului. Intenţionez să apăr cu fermitate acest mandat în cadrul negocierilor”, a declarat raportorul Bernd Lange, din grupul S&D, citat în comunicat.

„Condiţiile sunt clar definite în poziţia PE. Acestea includ o clauză de intrare în vigoare care impune respectarea deplină a angajamentelor de către SUA înainte de aplicarea regulamentului, o clauză de caducitate care asigură supravegherea parlamentară deplină a oricărei prelungiri a concesiilor, rămânând, în acelaşi timp, conformă cu normele OMC. Orice altă ameninţare tarifară sau dacă acordul nu produce rezultate pentru producătorii şi consumatorii din UE va duce la expirarea legislaţiei”, a adăugat el.

Cele două acte legislative au fost adoptate cu 417 voturi pentru, 154 împotrivă şi 71 abţineri, cel privind ajustarea taxelor vamale şi deschiderea contingentelor tarifare pentru importul anumitor mărfuri originare din SUA, şi 437 voturi pentru, 144 împotrivă şi 60 abţineri, textul referitor la neaplicarea taxelor vamale la importul anumitor mărfuri.

Te-ar mai putea interesa și
Honor lansează în România telefonul Honor 600 Lite cu buton dedicat pentru cameră
Honor lansează în România telefonul Honor 600 Lite cu buton dedicat pentru cameră
Honor anunță lansarea telefonului Honor 600 Lite pe piața din România, cu funcții inteligente precum AI Screen Suggestions și un buton dedicat pentru cameră. Noul model aduce inovație din......
Ciucu: Sectoarele să primească o cotă din impozitul pe venit similiară cu 2025. O reîmpărţire radicală ar fi o greşeală
Ciucu: Sectoarele să primească o cotă din impozitul pe venit similiară cu 2025. O reîmpărţire radicală ar fi o greşeală
Primăriile de sector ar trebui să beneficieze în 2026 de o cotă din impozitul pe venit stabilită la un nivel comparabil ...
Prețuri ca în 2025: rețeaua Rezident îngheață prețurile la cazare pe litoral, în ciuda inflației
Prețuri ca în 2025: rețeaua Rezident îngheață prețurile la cazare pe litoral, în ciuda inflației
Rezident, rețea de apartamente și camere de închiriat în regim hotelier, se extinde la peste 100 de apartamente și menține ...
Criză carburanţi – Slovacia majorează preţul motorinei pentru străini, în pofida avertizărilor UE
Criză carburanţi – Slovacia majorează preţul motorinei pentru străini, în pofida avertizărilor UE
Guvernul slovac a aprobat joi ca şoferii de autovehicule din străinătate să plătească 2,012 euro pe litrul de motorină, ...