Franţa – Deficitul bugetar a fost mai redus în 2025 decât se estima

Franţa şi-a redus anul trecut deficitul bugetar mai mult decât se estima, iar creşterea economiei a depăşit previziunile, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (Insee), transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 27 mart. 2026, 10:00
Franţa - Deficitul bugetar a fost mai redus în 2025 decât se estima

A doua economie a zonei euro a înregistrat un deficit bugetar de 5,1% din PIB în 2025, în scădere de la un nivel de 5,8% din PIB în 2024, şi peste previziunile Guvernului, care se aştepta la 5,4% din PIB, scrie Agerpres.

Executivul are ca obiectiv în acest an reducerea deficitului bugetar la 5% din PIB, urmând ca până în 2029 să atingă plafonul stabilit de UE, de 3% din PIB.

Datele Insee arată că datoria publică a Franţei ca procent din PIB s-a situat anul trecut la 115,6%, comparativ cu 112,6% în 2024, în timp ce previziunea Guvernului era de 115,9%.

În prezent, zece state membre UE sunt vizate de o procedură de deficit excesiv (EDP), respectiv Austria, Belgia, Franţa, Italia, Ungaria, Malta, Polonia, Slovacia, România şi Finlanda.

Datele recente ale Insee arată că economia franceză a înregistrat o creştere de 0,9% în 2025, după un avans de 1,1% în 2024.

Te-ar mai putea interesa și
Depozitul retailerului online rus Ozon din regiunea Orenburg, atacat cu drone
Depozitul retailerului online rus Ozon din regiunea Orenburg, atacat cu drone
Două instalaţii industriale au fost lovite de resturi de drone, printre care un depozit deţinut de Ozon, retailer rusesc din domeniul electronic, a declarat guvernatorul regiunii ruse Orenburg,......
Preşedintele iranian admite că ţara sa trece prin „numeroase dificultăţi”
Preşedintele iranian admite că ţara sa trece prin „numeroase dificultăţi”
Societatea iraniană trece prin "numeroase dificultăţi", a declarat preşedintele iranian Masoud Pezeshkian duminică, ...
România va fi prezentă în indicii FTSE Russell cu 13 companii, începând cu luna septembrie
România va fi prezentă în indicii FTSE Russell cu 13 companii, începând cu luna septembrie
România va avea 13 companii incluse în indicii FTSE Russell dedicaţi Pieţelor Emergente, începând cu luna septembrie, ...
Seulul a detectat pregătiri pentru trimiterea unor trupe nord-coreene suplimentare în Rusia, dar nu şi o trimitere iminentă
Seulul a detectat pregătiri pentru trimiterea unor trupe nord-coreene suplimentare în Rusia, dar nu şi o trimitere iminentă
Armata sud-coreeană a detectat pregătiri pentru o desfăşurare suplimentară de soldaţi nord-coreeni în Rusia, deşi ...