Principalul port comercial al Kuweitului, atacat cu drone

Principalul port comercial al Kuweitului a fost vizat vineri dimineaţă devreme de un atac al unor drone "inamice", au anunţat autorităţile portuare, informează Reuters şi AFP.
AGERPRES - vin, 27 mart. 2026, 11:19
Principalul port comercial al Kuweitului, atacat cu drone

Atacul a provocat pagube materiale, dar fără victime, au menţionat autorităţile într-un comunicat publicat pe X.

A fost vizat şi un al doilea port, aflat în construcţie şi situat în nordul emiratului, a anunţat ulterior Ministerul Lucrărilor Publice. Potrivit acestei surse, portul Mubarak al-Kabeer a fost lovit vineri dimineaţă devreme de drone şi rachete, care au provocat de asemenea pagube materiale, dar fără victime, scrie Agerpres.

Statele din Golf au devenit ţinta unei campanii de represalii iraniene de la începutul ofensivei americano-israeliene asupra Iranului, în urmă cu o lună.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...