Ucraina şi Arabia Saudită au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării în cursul vizitei lui Zelenski

Ucraina şi Arabia Saudită au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării care pune bazele unor viitoare contracte, cooperări tehnologice şi investiţii, a anunţat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 27 mart. 2026, 13:47
Ucraina şi Arabia Saudită au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării în cursul vizitei lui Zelenski

„Suntem pregătiţi să ne împărtăşim expertiza şi sistemele cu Arabia Saudită şi să colaborăm pentru a consolida apărarea vieţilor”, a subliniat Zelenski în aplicaţia Telegram, menţionând că acordul-cadru a fost semnat înaintea unei întâlniri cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, scrie Agerpres.

„Arabia Saudită are, de asemenea, capabilităţi care sunt de interes pentru Ucraina, iar această cooperare poate fi reciproc avantajoasă”, a adăugat el, fără a da detalii.

Un înalt responsabil a indicat pentru AFP că scopul acordului este ca Ucraina să ajute Arabia Saudită să dezvolte toate componentele necesare de apărare aeriană care îi lipsesc în prezent pentru „a contracara (dronele de concepţie iraniană) Shahed şi alte drone”.

În cursul vizitei sale neanunţate în Golf, Zelenski speră să consolideze sprijinul pentru Ucraina în războiul său împotriva Rusiei, aflat acum în al cincilea an, în contextul în care războiul din Iran a ridicat incertitudini cu privire la asistenţa din partea Washingtonului. El a declarat că Ucraina doreşte bani şi tehnologie în schimbul furnizării de asistenţă militară ţărilor din regiune, menţionează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...