Războiul din Iran ar putea provoca stagflație în UE, consideră comisarul european Valdis Dombrovskis

Economia UE se confruntă cu riscul stagflaţiei, ca rezultat al creşterii preţurilor energiei, în urma războiului din Iran, a afirmat vineri comisarul european pentru Economie Valdis Dombrovskis, transmite Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 27 mart. 2026, 18:45
Războiul din Iran ar putea provoca stagflație în UE, consideră comisarul european Valdis Dombrovskis

„Perspectivele sunt umbrite de incertitudinile profunde, dar este clar că ne confruntăm cu riscul şocului stagflaţiei, cu alte cuvinte, o situaţie în care creşterea economică mai lentă coincide cu o inflaţie mai ridicată”, a declarat Dombrovskis, după reuniunea miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană pe tema creşterii preţului energiei.

„Acesta este cazul chiar şi în cazul în care perturbările în aprovizionarea cu energie vor fi de scurtă durată. Într-un astfel de scenariu, analizele noastre sugerează că avansul economiei UE în 2026 ar putea fi cu aproximativ 0,4 puncte procentuale mai scăzut decât nivelul din previziunile de toamnă, iar inflaţia ar putea fi cu până la un punct procentual mai ridicată”, a avertizat oficialul.

Comisia previziona în noiembrie că PIB-ul UE va înregistra o creştere de 1,4% în 2026 şi 1,5% în 2027, în timp ce zona euro ar urma să înregistreze o expansiune de 1,2% anul acesta şi de 1,4% anul viitor. Inflaţia în zona euro ar urma să se situeze la 2% în 2026, în linie cu ţinta BCE pe termen mediu.

„Dacă perturbările în aprovizionarea cu energie vor fi de lungă durată şi mai substanţiale, consecinţele negative la adresa evoluţiei economiei vor fi mai accentuate. Creşterea ar putea fi cu aproximativ 0,6 puncte procentuale mai scăzută atât în 2026 cât şi în 2027”, a afirmat Dombrovskis.

Kyriakos Pierrakakis, preşedintele Eurogrupului, a anunţat că oficialii prezenţi la reuniunea de la Bruxelles au convenit ca, pe baza experienţei avute în criza energetică cu care s-a confruntat Europa după ce Rusia a invadat Ucraina în 2022, orice măsuri naţionale pentru atenuarea impactului preţurilor ridicate ale combustibililor să fie temporare.

„Măsurile pe care le luăm acum trebuie să fie orientate, corecte şi eficiente, prioritizând cele mai vulnerabile gospodării şi firme. Ele trebuie implementate rapid dar să rămână temporare, rezolvând criza fără a crea în viitor probleme mai mari”, a declarat şeful Eurogrupului (miniştrii de Finanţe din zona euro).

Dombrovskis a adăugat că orice răspuns al autorităţilor va avea impact asupra bugetelor şi a tras atenţia că majoritatea statelor membre UE au spaţiu limitat de manevră, în urma precedentelor şocuri şi a necesităţii majorării cheltuielilor din domeniul apărării.

O creştere semnificativă a inflaţiei ar putea forţa Banca Centrală Europeană (BCE) să majoreze dobânzile, iar traderii şi-au sporit pariurile că o astfel de mişcare va fi decisă în acest an. Următoarea şedinţă de politică monetară la BCE este programată pentru 19 martie, dar analiştii nu se aşteaptă la o schimbare cu această ocazie.

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, a anunţat joi, Xavier Chardon, directorul general de la Citroen, la o......
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
Competiția Best Electric Car, cel mai important eveniment dedicat electromobilității din România, a ajuns la ediția ...