Evoluții periculoase: Armata israeliană a lovit reactorul cu apă grea de la Arak, în centrul Iranului, Iranul promite represalii

Armata israeliană anunţă vineri că a lovit reactorul nuclear cu apă grea de la Arak, în centrul Iranului, în cea de-a 28-a zi a Războiului în Orrientul Mijlociu, iar Iranul a amenințat că va retalia, relatează AFP.
Economica.net - vin, 27 mart. 2026, 22:35
Evoluții periculoase: Armata israeliană a lovit reactorul cu apă grea de la Arak, în centrul Iranului, Iranul promite represalii

”În urmă cu puţin timp, Forţele Aeriene israeliene (…) au lovit reactorul cu apă grea de la Arak, în centrul Iranului”, a anunţat într-un comunicat armata israeliană vineri seară.

Ea estimează că este vorba despre o ”instalaţie-cheie de producţie a plutoniului destinat armelor nucleare”. Cu doar câteva minute mai înainte, presa iraniană anunţa atacuri americano-israeliene asupra acestei instalaţii.

Instalaţia a fost vizată deja în iunie 2025, de către Statele Unite şi Israel, în Războiul de 12 Zile.

Atunci, şeful Organizaţiei Iraniene a Energiei Atomice (OIEA) Mohammad Eslami sublinia că recatorul de la Arak era dedicat domeniilor sănătăţii şi medicinei. ”Voi (Israelul) ţintiţi un centru activ în doneniul cercetării radiomedicamentelor”, denunţa la acea vreme şeful OIEA.

Instalaţia de la Arak este una dintre principalele instalaţii cunoscute ale programului nuclar iranian. Existenţa sa a fost dezvăluită în 2002 în acelaşi timp cu cea a instalaţiei de la Natanz, prin fotografii satelitare difuzate e către televiziunile americane.

Aceasta este oarecum originea neîncrederii internţaionale cu privire la domeniul nuclear iranian.

Construirea instalaţiei de la Arak a început în anii 2000, în mod oficial în vederea producerii de plutoniu în scopul cercetării medicale.

Iranul a promis represalii

ranul va face să se plătească un „preţ mare” ca represalii pentru „crimele israeliene”, a promis ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, după atacurile de vineri care au vizat instalaţii siderurgice şi nucleare civile iraniene, relatează AFP.

„Israelul a atacat două dintre cele mai importante uzine siderurgice ale Iranului, o centrală electrică şi situri nucleare civile, printre alte infrastructuri”, „în coordonare cu Statele Unite”, a transmis Araghchi pe platforma X.

Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, au îndemnat angajaţii de la siturile industriale din regiune legate de Statele Unite şi Israel să părăsească aceste instalaţii, promiţând, de asemenea, represalii pentru atacurile israeliano-americane din cursul zilei.

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a reiterat vineri apelul său la reţinere militară pentru a evita orice risc de accident în Iran, în urma atacurilor israeliene şi americane asupra unor situri nucleare.

„AIEA a fost informată de Iran” cu privire la un atac care a vizat „astăzi” centrala Arkadan din provincia Yadz (centru), a preciza AIEA pe X.

„Nu a fost raportată nicio creştere a nivelului de radiaţii în afara sitului”, a adăugat agenţia.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...