Zelenski anunță că Ucraina și Emiratele Arabe Unite vor colabora în domeniul militar, în contextul atacurilor iraniene asupra statelor din Orientul Mijlociu

Ucraina şi Emiratele Arabe Unite au convenit să coopereze în materie de apărare în contextul loviturilor cu drone iraniene în întreg Orientul Mijlociu, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 28 mart. 2026, 13:33
Zelenski anunță că Ucraina și Emiratele Arabe Unite vor colabora în domeniul militar, în contextul atacurilor iraniene asupra statelor din Orientul Mijlociu

Vizita surpriză a lui Zelenski în Emirate intervine a doua zi după anunţul unui acord în domeniul apărării între Ucraina şi Arabia Saudită.

Kievul încearcă să profite de expertiza sa în materie de distrugere de drone ruseşti pentru a ajuta ţările din Golf şi a trimis experţi anti-drone în regiune, în special în Emiratele Arabe Unite şi în Arabia Saudită.

Zelenski a anunţat pe reţelele sociale că s-a întâlnit cu preşedintele EAU, Mohammed bin Zayed Al Nahyan, şi că cei doi lideri „au convenit să coopereze în domeniul securităţii şi apărării. Echipele noastre vor finaliza detaliile”.

„Pentru toate statele normale, este important să-şi asigure stabilitatea şi să protejeze vieţi în faţa ameninţărilor actuale. Ucraina dispune de o expertiză pertinentă în acest domeniu”, a adăugat el.

Ucraina îşi prezintă apărarea antidrone drept cea mai bună din lume.

Kievul a propus schimbarea cu interceptoarele sale de drone a rachetelor apărării antiaeriene, mult mai costisitoare, pe care ţările Golfului le utilizează pentru a doborî dronele iraniene. Kievul afirmă că are nevoie de mai multe rachete pentru a contracara loviturile aproape cotidiene cu rachete ale Rusiei.

„Protecţia trebuie să fie suficientă peste tot. De aceea suntem deschişi la o colaborare care, într-o perspectivă strategică, va întări cu siguranţă popoarele noastre şi protecţia vieţii în ţările noastre”, a adăugat sâmbătă Zelenski.

Te-ar mai putea interesa și
Cât va fi cursul euro/leu anul viitor și care va fi ritmul de depreciere al monedei naționale în următorii ani – Presiunile pe leu vor continua ( CFA România)
Cât va fi cursul euro/leu anul viitor și care va fi ritmul de depreciere al monedei naționale în următorii ani – ...
Un curs de schimb de 5,40 lei – 5,50 lei pentru un euro este nivelul previzionat pentru finalul anului viitor de raportul macroeconomic al CFA România pentru 2027. Președintele CFA, Adrian......
Nouă avarie în sistemul energetic, în cel mai prost moment posibil: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart cazanul
Nouă avarie în sistemul energetic, în cel mai prost moment posibil: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart cazanul
În condițiile în care România trece printr-o situație foarte dificilă, în care sistemul energetic se bazează pe orice ...
Decizii la One United Properties: Emisiune gigant de obligațiuni de 500 de milioane de euro și dividende pentru acționari
Decizii la One United Properties: Emisiune gigant de obligațiuni de 500 de milioane de euro și dividende pentru acționari
Dezvoltatorul One United Properties vrea să lanseze o emisiune de obligațiuni în valoare de până la 500 de milioane ...
Criză Spania – Parlament dizolvat, alegeri anticipate în noiembrie. Anunţul premierului Pedro Sanchez
Criză Spania – Parlament dizolvat, alegeri anticipate în noiembrie. Anunţul premierului Pedro Sanchez
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat luni dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri generale anticipate duminică, ...