Horia Gustă, AAF: Recordurile industriei de asset management au fost alimentate de pandemie, război, debirocratizare

Industria de asset management din România a încheiat un an 2025 al recordurilor, în care activele nete au atins borna istorică de 64 de miliarde de lei, iar numărul investitorilor a trecut de 1,15 milioane, scrie Termene.ro.
Termene.ro - lun, 30 mart. 2026, 15:02
Horia Gustă, AAF: Recordurile industriei de asset management au fost alimentate de pandemie, război, debirocratizare

„Lucrurile au evoluat pe două momente sau trei momente importante. Primul a fost cel generat de pandemie în anul 2020, când populația a conștientizat că poate veni o lebădă neagră și îți închide unul sau mai multe domenii în care lucrai. Și nu mai aveai unde să te duci la serviciu, ca să ai veniturile corespunzătoare. Deci asta a fost un declic așa, în mentalul colectiv, că se poate întâmpla să ajungi într-o situație de acest gen. Și atunci trebuia să fie conștient fiecare că trebuie să aibă niște resurse suplimentare pentru a trăi, cel puțin în condițiile de până atunci, dacă nu cumva mai bine sau poate mai rău. Un alt moment complicat și important a fost cel din 2022, odată cu războiul din Ucraina, când activele au scăzut foarte mult. Cumva natural, România este la graniță cu Ucraina și era destul de aproape. Dar, pe de altă parte, s-a mai întâmplat în 2022 ceva: a început să crească inflația. În acest context s-a discutat împreună cu parlamentarii și cu Ministerul de Finanțe în 2022 să se schimbe sistemul de impozitare”, a declarat Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF) în emisiunea realizată de Termene.ro.

Citeşte interviul integral în Termene.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor la gaze, reluarea programului „gas release” şi  gazele din Marea Neagră
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor ...
Reliberalizarea pieţei de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' şi extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi şansa Românie de a deveni o piaţă reprezentativă, acel hub......
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor permite efectuarea plăţilor offline începând din februarie 2027, ...
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate ...
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...