Ilie Bolojan: România va înregistra o creștere ușoară a inflației în condițiile în care continuă criza din zona Golfului Persic

Premierul Ilie Bolojan a declarat că România va înregistra, în mod cert, o uşoară creştere a inflaţiei în 2026, în condiţiile în care criza din Orientul Mijlociu continuă.
AGERPRES - lun, 30 mart. 2026, 21:14
Ilie Bolojan: România va înregistra o creștere ușoară a inflației în condițiile în care continuă criza din zona Golfului Persic

El a făcut această precizare după ce a fost întrebat dacă există, în acest moment, o estimare privind inflaţia pentru anul 2026, în contextul crizei de pe piaţa carburanţilor.

„N-aş vrea să fac estimări de genul acesta, pentru că dacă, ipotetic, într-o săptămână, două, trei, lucrurile s-ar linişti în Golf şi s-ar relua acest lanţ foarte important valoric, global, transportul ţiţeiului şi al derivatelor acestuia prin Strâmtoarea Ormuz, înseamnă că efectele ar fi mici, în condiţiile în care lucrurile se lungesc, în condiţiile în care criza asta continuă, cu siguranţă, datele pot diferi destul de mult, dar, în mod cert, vom avea o uşoară creştere a inflaţiei. Cu cât se rezolvă mai repede această criză, cu atât impactul va fi mai mic, cu cât lucrurile se lungesc va fi impactul, din păcate, mai mare”, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, la Digi24.

Premierul a explicat că estimările privind inflaţia vor fi influenţate de evoluţiile de pe piaţa internaţională a carburanţilor, nu doar de cele din România.

„Efectele colaterale ale unor astfel de situaţii, că ne place, că nu ne place, au rezultate negative în zona de inflaţie, orice creştere a preţurilor la combustibil, cu 10%, cu 20%, inevitabil impactează lanţuri diverse, pentru că orice se transportă se bazează pe combustibil şi toate mărfurile se transportă, deci, are un efect agregat, uşor, şi estimările de inflaţie probabil vor fi uşor afectate de ceea ce se întâmplă, nu în România doar, ci în toată lumea asta, pentru că efectele sunt peste tot”, a spus Bolojan.

El a adăugat că blocajele din piaţa energetică vor avea efecte şi în agricultură.

„De asemenea, datorită faptului că aceste blocaje au creat probleme serioase şi pe componenta de costuri pentru îngrăşămintele pentru agricultură, unde materii prime care sunt folosite, cum este nafta, un derivat din ţiţei, a crescut foarte mult, avem o creştere a preţurilor la îngrăşăminte de 20-30%, care inevitabil, într-o formă indirectă, se vor muta în creşterea preţurilor la produse în vară, în toamnă, tot ce înseamnă ceea ce se însămânţează în această primăvară va avea nişte preţuri uşor mai mari, datorită creşterii preţurilor acestor inputuri pentru agricultură”, a explicat Bolojan.

Te-ar mai putea interesa și
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după destinatar. Potrivit datelor Gift Idea, valoarea medie comandată la......
După ce a eșuat la licitație, Elcen invită clienții să vină să încheie contracte bilaterale. Prețul nu e deloc mic
După ce a eșuat la licitație, Elcen invită clienții să vină să încheie contracte bilaterale. Prețul nu e deloc mic
Electrocentrale București (Elcen), producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, care a înregistrat un ...
FOTO Revolut anunță noi comisioane pentru transferuri bancare și lansează BLIK și pentru români
FOTO Revolut anunță noi comisioane pentru transferuri bancare și lansează BLIK și pentru români
Recalcularea prețurilor pentru transferurile internaționale va aduce o modificare de la schimbarea comisionului variabil ...
Olandezii de la Action, cu produse sub 5 lei, intră în două oraşe. Angajează lucrători comerciali part-time cu salarii de la 1.500 de lei
Olandezii de la Action, cu produse sub 5 lei, intră în două oraşe. Angajează lucrători comerciali part-time cu salarii ...
Lanțul olandez de magazine cu preţuri mici Action, care are deja 27 de magazine în ţară, va deschide un magazin lângă ...