Mai puține autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale în primele două luni din 2026

Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale s-a redus cu 8,4%, la 4154, în primele două luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate marţi.
AGERPRES - mar, 31 mart. 2026, 09:59
Mai puține autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale în primele două luni din 2026

Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-130 autorizaţii), Sud-Est (-120), Nord-Vest (-63), Centru şi Bucureşti-Ilfov (-43 fiecare) şi Nord-Est (-32). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia (+29 autorizaţii) şi Sud-Muntenia (+21).

În februarie, s-au eliberat 2386 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu o suprafaţă utilă totală de 653.685 mp (+22,8%), în creştere cu 35% faţă de luna ianuarie 2026 şi în scădere cu 8,8% faţă de luna februarie 2025.

Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 68,2% sunt pentru zona rurală.

În profil teritorial, creşterea faţă de luna precedentă este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Centru (+159 autorizaţii), Vest (+146), Nord-Est (+114), Sud-Muntenia (+70), Bucureşti-Ilfov (+51), Nord-Vest (+42), Sud-Est (+20) şi Sud-Vest Oltenia (+16).

Comparativ cu februarie 2025, se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-8,8%) şi o creştere a suprafeţei utile totale (+8,7%).

În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-231 autorizaţii) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (-92 autorizaţii), Nord-Vest (-82), Vest (-45), Bucureşti-Ilfov (-33) şi Sud-Vest Oltenia (-4). Creşteri s-au înregistrat în Nord-Est (+11 autorizaţii), Sud-Muntenia (+9) şi Centru (+5).

În luna februarie a acestui an, au fost eliberate şi 488 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (+29,4% faţă de luna ianuarie 2026), în suprafaţă utilă totală de 278.534 mp (+58,3%).

Comparativ cu ianuarie 2026, s-a înregistrat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+102.631 mp) reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+34253 mp), Nord-Est (+29742), Bucureşti-Ilfov (+27725), Nord-Vest (+14279) şi Centru (+13364). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (-9912 mp), Vest (-6222) şi Sud-Est (-598).

Pe de altă parte, faţă de luna februarie 2025, s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (-3,9%) şi o creştere a suprafeţei utile totale (+0,5%).

În profil teritorial, această creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+1468 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+32635 mp), Nord-Est (+28908), Bucureşti-Ilfov (+23221) şi Sud-Muntenia (+1687). Scăderi s-au înregistrat în Nord-Vest (-50477 mp), Centru (-32100), Vest (-1739) şi Sud-Est (-667).

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...