Ce se întâmplă acum cu aurul şi care sunt perspectivele pe termen lung – analiză TAVEX România

Preţul aurului de investiţii a trecut, în ultimele săptămâni, printr-o corecţie accentuată, surprinzând un număr semnificativ de investitori, dar perspectiva pe termen lung rămâne neschimbată: preţul metalului ar putea depăşi pragul psihologic de 10.000 de dolari pe uncie până la finalul acestui ciclu, arată o analiză a Tavex România.
AGERPRES - vin, 03 apr. 2026, 12:45
Ce se întâmplă acum cu aurul şi care sunt perspectivele pe termen lung - analiză TAVEX România

„Mecanismul din spatele acestei evoluţii este unul recurent. Tensiunile geopolitice determină creşterea preţului petrolului, ceea ce amplifică presiunile inflaţioniste. În consecinţă, ratele dobânzilor rămân ridicate, iar randamentele obligaţiunilor cresc. În acest context, o parte din capital se reorientează către dolarul american şi activele generatoare de randament”, susţine Victor Dima, manager de Trezorerie în cadrul Tavex România.

Analiza arată că, în această fază, aurul îşi pierde temporar din impuls, chiar dacă rolul său pe termen lung rămâne neschimbat. Acest tipar nu este, însă, unul nou. Unul dintre cele mai relevante exemple provine din anii 1970. În 1973, ţările membre OPEC au restricţionat producţia de petrol şi au impus un embargo asupra Statelor Unite. În doar câteva luni, preţul petrolului a crescut de aproximativ patru ori, de la circa 3 dolari, la 12 dolari pe baril. În mod intuitiv, s-ar fi aşteptat o creştere imediată a aurului. Totuşi, acest lucru nu s-a întâmplat. În faza iniţială, preţul aurului a scăzut. Ulterior însă, dinamica s-a schimbat semnificativ. În următorii doi ani, aurul s-a apreciat cu aproximativ 150%, iar pe întreg intervalul 1971-1980, creşterea a fost de circa 2.300%, precizează acesta, scrie Agerpres.

Un tipar similar pare să se contureze şi în prezent: o reacţie iniţială care creează confuzie în rândul investitorilor, urmată de o mişcare pe termen mai lung, adesea trecută cu vederea. Potrivit lui Dima, fiecare ciclu major începe într-un context de incertitudine, când o parte a pieţei vinde din lipsă de înţelegere a fenomenelor în desfăşurare.

„Aurul nu este un instrument pentru profit rapid, ci unul destinat conservării valorii, iar perioadele de volatilitate evidenţiază diferenţa dintre investiţiile fundamentate şi deciziile emoţionale. Este esenţială diferenţierea între motivele scăderii preţului şi etapa ciclului în care se află piaţa. Piaţa aurului evoluează, de regulă, prin mai multe faze-cheie: panică, absorbţie, cerere structurală şi noi maxime. În prezent, piaţa s-ar afla în faza de absorbţie, o perioadă în care preţurile sunt sub presiune, iar deciziile multor investitori sunt influenţate de teamă”, completează Victor Dima.

Această evoluţie are loc pe fondul unor riscuri structurale în creştere la nivelul economiei globale. Datoria naţională a Statelor Unite a depăşit deja 39 de trilioane de dolari şi continuă să crească într-un ritm fără precedent, ceea ce generează îngrijorări pe termen lung privind stabilitatea monedei. În acelaşi timp, băncile centrale rămân cumpărători net de aur, semnalând că cererea de bază rămâne solidă.

Potrivit reprezentantului Tavex, având în vedere amploarea schimbărilor globale actuale, perspectiva pe termen lung rămâne neschimbată: preţul aurului ar putea depăşi pragul psihologic de 10.000 de dolari pe uncie până la finalul acestui ciclu.

Tavex este cel mai mare comerciant de aur de investiţii din Europa de Nord şi un jucător din ce în ce mai important pe piaţa din România şi Europa de Sud-Est.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...