Alegerile parlamentare anticipate din Serbia s-ar putea organiza cel mai devreme pe 31 mai, anunță președintele Vucic

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a afirmat vineri, după consultări cu reprezentanţi ai partidelor politice, că potrivit legii alegerile legislative anticipate ar putea avea loc cel mai devreme pe 31 mai sau, eventual, la sfârşitul lunii martie a anului viitor, caz în care nu ar fi alegeri anticipate, relatează agenţia de presă sârbă Tanjug, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 03 apr. 2026, 18:24
Alegerile parlamentare anticipate din Serbia s-ar putea organiza cel mai devreme pe 31 mai, anunță președintele Vucic

În declaraţii de presă după consultările cu reprezentanţii Mişcării Socialiştilor, Alianţei Maghiarilor din Voivodina şi Partidului Dreptăţii şi Reconcilierii, Vucic a subliniat că le-a promis cetăţenilor alegeri parlamentare anticipate şi că acest lucru înseamnă că alegerile vor avea loc până la sfârşitul acestui an.

„Pe cât posibil, voi căuta să îndeplinesc această promisiune, precum şi multe altele, cu excepţia cazului în care întreaga lume se va prăbuşi, în modul în care merg lucrurile, nu mai poţi exclude nimic”, a adăugat Vucic.

El a precizat că a iniţiat consultările pentru a discuta cererile protestatarilor de organizare de alegeri anticipate şi a menţionat că acestea vor continua luni.

În Serbia au loc cu regularitate proteste antiguvernamentale după tragedia din noiembrie 2024, când 16 persoane au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei gări recent renovate din oraşul Novi Sad, în nordul ţării.

Mişcarea studenţească începută atunci s-a transformat într-o mişcare politică, iar protestele reunesc uneori sute de mii de oameni care acuză guvernul de corupţie şi cer alegeri parlamentare anticipate.

Ultimele alegeri legislative, tot anticipate, organizate în decembrie 2023 au fost câştigate de Partidul Progresist (SNS) al preşedintelui Vucic şi au fost urmate de intense proteste la care manifestanţii au denunţat fraude.

Te-ar mai putea interesa și
ONU avertizează că țările în curs de dezvoltare se prăbușesc sub greutatea dobânzilor pentru datoria publică
ONU avertizează că țările în curs de dezvoltare se prăbușesc sub greutatea dobânzilor pentru datoria publică
Costul datoriei publice în ţările în curs de dezvoltare creşte vertiginos şi pune presiune pe bugete, în detrimentul priorităţilor de dezvoltare, cum ar fi sănătatea şi educaţia, a......
UE va fi capabilă să satisfacă cererea de gaze naturale din timul iernii, în ciuda stocurilor extrem de scăzute, susține ENTSOG
UE va fi capabilă să satisfacă cererea de gaze naturale din timul iernii, în ciuda stocurilor extrem de scăzute, susține ...
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime ...
Coreea de Sud a testat prima sa armă hipersonică de fabricație proprie
Coreea de Sud a testat prima sa armă hipersonică de fabricație proprie
Coreea de Sud a efectuat joi un test cu prima sa armă hipersonică produsă pe plan intern, a anunţat biroul prezidenţial ...
OMC și-a îmbunătățit prognoza privind creșterea comerțului global de mărfuri
OMC și-a îmbunătățit prognoza privind creșterea comerțului global de mărfuri
Comerţul mondial cu mărfuri rezistă mult mai bine decât se preconiza la criza din Orientul Mijlociu, susţinut de adaptarea ...