USR propune modificarea Codului rutier. Ocuparea abuzivă a locurilor destinate pentru încărcarea mașinilor electrice va fi sancționată

Staţionarea unui vehicul pe un loc destinat încărcării maşinilor electrice, cu excepţia celor aflate în proces de încărcare, constituie contravenţie, prevede un proiect USR de modificare a Codului rutier, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 04 apr. 2026, 11:39
USR propune modificarea Codului rutier. Ocuparea abuzivă a locurilor destinate pentru încărcarea mașinilor electrice va fi sancționată

Menit să sprijine posesorii de maşini electrice prin eliminarea ocupării abuzive a locurilor de lângă staţiile de încărcare, proiectul completează OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, definind explicit locurile destinate încărcării vehiculelor electrice.

„Îţi cumperi o maşină electrică gândind că faci un lucru bun: pentru mediu, pentru buzunarul tău, pentru viitor. Dar, când ajungi la staţia de încărcare şi o găseşti blocată, simţi că tot efortul tău nu contează. Nu e corect. Infrastructura există, dar nu este accesibilă sau depinde de decizii locale, uneori ineficiente. Prin această lege, vrem să redăm normalitatea: staţiile de încărcare trebuie să fie pentru cei care au nevoie de ele. Respect pentru cei care aleg responsabil”, a afirmat deputatul USR Ovidiu Paraschivescu, iniţiator al proiectului, alături de parlamentarii USR Cynthia Păun, Gheorghe Ştefănache şi Cezar Drăgoescu.

Potrivit unui comunicat al USR, în prezent, şoferii de maşini electrice sunt puşi, adeseori, în situaţia de a nu-şi putea încărca autovehiculele pentru că locurile de lângă staţiile de încărcare sunt folosite abuziv, ca simple locuri de parcare, de către alţi conducători auto.

„Locurile destinate încărcării autovehiculelor sunt infrastructură de utilitate publică, nu simple locuri de parcare. Utilizarea lor în alt scop decât cel tehnic reprezintă o deturnare a destinaţiei spaţiului respectiv. În plus, imposibilitatea de a accesa un punct de încărcare marcat pe hartă, dar ocupat abuziv poate duce pentru un posesor de maşină electrică la imobilizarea acesteia în trafic, ceea ce înseamnă inclusiv risc pentru siguranţa rutieră”, se arată în comunicat.

Senatoarea USR Cynthia Păun susţine că „este nevoie de reguli clare şi sancţiuni pentru utilizarea incorectă a acestor locuri”.

România se află încă la coada clasamentului european în ceea ce priveşte infrastructura de încărcare, cu 0,3 puncte de încărcare la 1.000 de locuitori, la distanţă mare de state precum Olanda, Danemarca sau Belgia, se mai arată în comunicat.

„Statul român s-a angajat prin PNRR să instaleze 13.000 de puncte de încărcare până în 2026. Această iniţiativă se asigură că ele vor fi folosite corect, nu ocupate abuziv!”, precizează senatorul USR Gheorghe Ştefănache.

Te-ar mai putea interesa și
SUA și Israel au atacat un obiectiv petrochimic din sud-vestul Iranului. Activele a trei companii din domeniu au fost lovite
SUA și Israel au atacat un obiectiv petrochimic din sud-vestul Iranului. Activele a trei companii din domeniu au fost lovite
Loviturile aeriene israeliano-americane au vizat sâmbătă dimineaţă un obiectiv petrochimic din sud-vestul Iranului, au anunţat agenţiile de presă locale, într-un moment când războiul din......
PMB vine cu precizări cu privire la legalitatea eliminării gratuității de parcare pentru mașinile hibride. Instituția a invocat criteriul urgenței în luarea hotărârii
PMB vine cu precizări cu privire la legalitatea eliminării gratuității de parcare pentru mașinile hibride. Instituția ...
Proiectele de hotărâre aflate în transparenţă pot fi, conform legii, supuse adoptării înainte de expirarea termenului ...
Ministrul german de Externe Johann Wadephul consideră că UE ar trebui să renunțe la principiul unanimității în luarea deciziilor, cu referință directă la Ungaria
Ministrul german de Externe Johann Wadephul consideră că UE ar trebui să renunțe la principiul unanimității în luarea ...
Uniunea Europeană ar trebui să renunţe la principiul unanimităţii ce guvernează majoritatea deciziilor sale, a declarat ...
Lovitură primită de Digi în România. La ce ar urma să fie obligat gigantul telecom după o decizie a Comisiei Europene
Lovitură primită de Digi în România. La ce ar urma să fie obligat gigantul telecom după o decizie a Comisiei Europene
Comisia Europeană dă undă verde proiectului ANCOM de a obliga grupul Digi să le ofere companiilor rivale acces la reţeaua ...