Erdogan: Războiul din Orientul Mijlociu „a dus la un impas geostrategic”

Războiul din Orientul Mijlociu "a dus la un impas geostrategic", a declarat sâmbătă preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în timpul unei conversaţii telefonice cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit unui comunicat al preşedinţiei turce, citat de AFP.
AGERPRES - S, 04 apr. 2026, 20:38
Erdogan: Războiul din Orientul Mijlociu

„Preşedintele Erdogan a declarat că procesul declanşat de intervenţia împotriva Iranului a dus la un impas geostrategic şi că comunitatea internaţională trebuie să îşi intensifice eforturile pentru a pune capăt acestui război”, a transmis preşedinţia turcă.

Turcia, care a fost implicată în eforturi de mediere pentru a pune capăt războiului, în special prin negocieri cu Pakistanul şi Egiptul, intenţionează să rămână în afara conflictului care a început pe 28 februarie, scrie Agerpres.

Şeful statului turc i-a transmis totodată lui Rutte că Turcia îşi continuă „eforturile de a obţine o soluţionare paşnică a conflictului ruso-ucrainean”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit sâmbătă la Istanbul pentru discuţii cu omologul său turc.

Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat pentru AFP că discuţiile „nu se vor concentra exclusiv pe interceptoarele” de drone, ci şi pe „cooperarea în domeniul securităţii în general”.

Preşedinţia turcă, la rândul său, a scris pe platforma X că discuţiile se vor concentra „pe chestiuni bilaterale cu Ucraina, evoluţiile situaţiei regionale şi eforturile de a ajunge la un armistiţiu şi la o soluţie durabilă, în special în cadrul procesului de la Istanbul”.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia şi Pakistan trimit „rapid” trupe militare în Arabia Saudită
Turcia şi Pakistan trimit „rapid” trupe militare în Arabia Saudită
Pakistanul, Turcia şi Arabia Saudită au convenit să desfăşoare rapid forţe şi capacităţi militare în regatul saudit, au anunţat luni cele trei ţări într-o declaraţie comună, după o......
America a dat autorizația de construcție pentru primul SMR comercial. Nu este NuScale, este o unitate de 300 MW GE Vernova – Hitachi
America a dat autorizația de construcție pentru primul SMR comercial. Nu este NuScale, este o unitate de 300 MW GE Vernova ...
Comisia de Reglementare Nucleară din SUA a acordat o autorizație de construcție companiei Tennessee Valley Authority (TVA) ...
Scădere pentru retail – Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a scăzut cu 5% în primele opt luni (date INS)
Scădere pentru retail – Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a scăzut cu 5% în primele opt luni (date INS)
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a scăzut cu 5%, ca serie brută, în primele opt luni din 2026, comparativ ...
Star Invest Imobiliare pregătește o nouă achiziție în București și vrea să cumpere o clădire de birouri cu 12 milioane de euro
Star Invest Imobiliare pregătește o nouă achiziție în București și vrea să cumpere o clădire de birouri cu 12 milioane ...
Star Invest Imobiliare a semnat o scrisoare de intenție pentru achiziția unei noi clădiri de birouri în București. Compania ...