Ce spune Nicușor Dan despre relaţia României cu NATO în ziua în care alianţa aniversează 77 de ani de la înfiinţare – Ziua NATO în România

Drumul României către NATO a fost clădit pe dorinţa profundă de a face parte dintr-un spaţiu al democraţiei, al libertăţii şi statului de drept, a transmis duminică preşedintele Nicuşor Dan într-un mesaj prilejuit de aniversarea a 77 de ani de la semnarea Tratatului de la Washington, actul fondator al Alianţei.
AGERPRES - D, 05 apr. 2026, 13:53
Ce spune Nicușor Dan despre relaţia României cu NATO în ziua în care alianţa aniversează 77 de ani de la înfiinţare - Ziua NATO în România

„Sărbătorim astăzi Ziua NATO în România şi marcăm totodată şi aniversarea a 77 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice, la 4 aprilie 1949. Actualul context internaţional ne reaminteşte, poate mai clar ca oricând, cât de preţioasă şi fragilă este pacea şi cât de importantă rămâne apartenenţa la NATO. Pentru România, această zi nu reprezintă doar o aniversare formală, ci reafirmarea unui destin asumat: acela de stat membru dedicat, care contribuie activ la securitatea euro-atlantică. Drumul României către NATO a fost clădit pe dorinţa profundă de a face parte dintr-un spaţiu al democraţiei, al libertăţii şi statului de drept. Sunt valorile care stau la baza modului în care ne construim apărarea. În centrul acestei arhitecturi se află Articolul 5 al Tratatului de la Washington – certitudinea că siguranţa României este garantată de întreaga forţă a Alianţei”, afirmă Nicuşor Dan, potrivit paginii de facebook a Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele a menţionat că „le datorăm un profund respect” soldaţilor români prezenţi în misiunile NATO, scrie Agerpres.

„Gândurile mele se îndreaptă astăzi şi către militarii noştri căzuţi la datorie. Le datorăm un profund respect soldaţilor români care au servit sau servesc sub drapelul Alianţei în teatrele de operaţii din Balcani, Afganistan, Irak sau în alte misiuni ale NATO. Profesionalismul, curajul şi spiritul lor de sacrificiu au fost, timp de peste două decenii, cea mai bună carte de vizită a ţării noastre. Le sunt recunoscător pentru devotament şi le mulţumesc familiilor lor pentru susţinerea neclintită care face posibil acest serviciu. La mulţi ani, NATO! La mulţi ani României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice!”, a mai transmis Nicuşor Dan.

Citeşte şi

Conform Legii nr. 390/2004, Ziua NATO este marcată în România în prima duminică a lunii aprilie. România a depus instrumentul de ratificare al Tratatului de la Washington la Departamentul de Stat al SUA la 29 martie 2004, fiind urmată de ceremonia arborării drapelului românesc la Cartierul General al NATO, în cadrul reuniunii ministeriale din 2 aprilie 2004.

Te-ar mai putea interesa și
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. Efecte asupra prețurilor la pompă
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. ...
Costurile asigurărilor pentru navele care transportă petrol prin Marea Neagră au crescut spectaculos, de la aproximativ 200.000 de dolari la 2,5 milioane de dolari per navă în ultimele luni,......
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini ...
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Nava de mărfuri generale "Chelsea 3", sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ ...
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, ...