Parc fotovoltaic în Timişoara pe o suprafaţă de 20 de hectare – Va asigura două treimi din consumul necesar iluminatului public. A fost lansată licitaţia

Două treimi din consumul necesar iluminatului public din Timişoara vor fi acoperite din energia furnizată de viitorul parc fotovoltaic care se va construi pe 20 de hectare de teren din sudul oraşului.
AGERPRES - lun, 06 apr. 2026, 10:25
Parc fotovoltaic în Timişoara pe o suprafaţă de 20 de hectare - Va asigura două treimi din consumul necesar iluminatului public. A fost lansată licitaţia

Primăria Timişoara a lansat procedura de licitaţie pentru serviciile de proiectare tehnică şi execuţie a obiectivului, investiţia de 32 de milioane de lei urmând să fie finanţată prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, şi va produce aproape 8 GWh de energie verde regenerabilă, în fiecare an, scrie Agerpres.

„În această perioadă complicată, este important să investim în energie verde şi în dezvoltarea propriilor capacităţi de producere a energiei. Este primul parc fotovoltaic al municipiului, care ne va ajuta să producem bună parte din energia electrice folosită pentru iluminatul public”, a anunţat luni, într-o informare de presă, primarul Dominic Fritz.

Noul parc fotovoltaic va avea o capacitate instalată de 5,6 MW şi va produce anual, în medie, aproape 7.800 MWh de energie verde. Panourile solare vor fi instalate pe un teren de circa 20 de hectare, situat în apropierea staţiei de epurare din Freidorf. Energia generată va acoperi aproximativ două treimi din consumul necesar pentru iluminatul public din Timişoara, ceea ce va însemna o reducere semnificativă a costurilor lunare, în prezent estimate la peste 1,2 milioane de lei.

Pe lângă economiile financiare, proiectul Primăriei Timişoara va contribui şi la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 4.800 echivalent tone de bioxid de carbon‚ anual.

Valoarea estimată a contractului este de peste 32 de milioane de lei (TVA inclus), iar finanţarea este asigurată prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei. Firmele interesate să participe la licitaţia municipiului Timişoara se pot înscrie prin platforma electronică de achiziţii.

Te-ar mai putea interesa și
Partidul conservator Lista Unită a câștigat alegerile din Letonia
Partidul conservator Lista Unită a câștigat alegerile din Letonia
Victoria oficială a formaţiunii conservatoare „Lista Unită” (AS), condusă de premierul în exerciţiu Andris Kulbergs, care a surprins pe toată lumea cu o campanie de succes, îi oferă......
Comisia Europeană a publicat condiţiile pentru a doua licitaţie la nivel european dedicată decarbonizării căldurii industriale
Comisia Europeană a publicat condiţiile pentru a doua licitaţie la nivel european dedicată decarbonizării căldurii ...
Comisia Europeană a publicat termenii şi condiţiile finale pentru cea de-a doua licitaţie la nivel european dedicată ...
Dacia Sandriders a ratat al treilea succes consecutiv la Raliul Marocului. Echipa se menține lider în clasamentul constructorilor CM de Rally-Raid
Dacia Sandriders a ratat al treilea succes consecutiv la Raliul Marocului. Echipa se menține lider în clasamentul constructorilor ...
Dacia Sandriders a încheiat Raliul Marocului cu un podium în ultima etapă a penultimei runde din Campionatul Mondial FIA ...
RenewAcad deschide centru de pregătire la Arad, unde va apărea parcul fotovoltaic mamut de 1,3 GW. 1.000 de oameni vor trece pe aici
RenewAcad deschide centru de pregătire la Arad, unde va apărea parcul fotovoltaic mamut de 1,3 GW. 1.000 de oameni vor ...
RenewAcad, cea mai mare rețea de centre de formare în energie regenerabilă din Europa de Sud-Est, va deschide un centru ...