PPC pune o baterie de 120 MWh la un parc eolian din Dobrogea

PPC Renewables România, cel mai mare investitor privat în energie regenerabilă din România, continuă dezvoltarea portofoliului său de capacități hibride și va construi în cadrul proiectului Zephyr 1 (CEE Târgușor) un sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) cu o capacitate de 60 MW | 120 MWh, arată compania într-un comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - mar, 07 apr. 2026, 10:27
PPC pune o baterie de 120 MWh la un parc eolian din Dobrogea

Proiectul continuă planul PPC Renewables România de a extinde portofoliul său de energie regenerabilă cu proiecte de stocare care pot contribui în mod activ la stabilitatea sistemului, prin profilul de producție predictibil asigurat de stocarea energiei electrice în baterii, arată compania.

Proiectul se ridică la o valoare totală de 129,9 milioane de lei, din care 14,36 milioane de lei vor fi asigurați prin finanțare europeană, prin Fondul pentru Modernizare.

Acesta este cel de-al treilea proiect de stocare anunțat de către PPC Renewables România și marchează accelerarea dezvoltării portofoliului de stocare al companiei. În cursul acestui an, PPC Renewables România are în plan să adauge noi capacități de stocare și avansează rapid în acest segment, alături de extinderea producției din surse regenerabile, pe măsură ce se apropie de pragul de 2 GW în capacități instalate în România.

Situat în Regiunea Sud-Est, UAT Nicolae Bălcescu, județul Constanța, sistemul BESS va fi implementat în cadrul parcului eolian Zephyr 1 (CEE Târgușor) care însumează 52 de turbine cu o putere totală instalată de 120 MW. În aceeași zonă, cele două parcuri eoliene Târgușor și Nicolae Bălcescu Târgușor, cunoscute și ca Zephyr 1 și Zephyr 2,  însumează 78 de turbine eoliene, cu o putere totală instalată de 180 MW.

Pe lângă dezvoltarea sistemului de stocare, proiectul implică realizarea tuturor elementelor necesare de construcție și de infrastructură, amenajarea drumurilor de exploatare și a căilor de acces, împrejmuirea amplasamentului, implementarea sistemelor de iluminat de siguranță și monitorizare, precum și amenajarea zonei destinate operării, mentenanței și organizării de șantier.

Proiectul beneficiază de finanțare prin Fondul pentru Modernizare – Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) conectate la o instalație existentă de producere a energiei din surse regenerabile. Investiția se ridică la o valoare totală de 129.926.844,35 lei. Valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 11,05% din cheltuielile eligibile, respectiv 14.360.696,06 lei, iar valoarea asigurată de PPC Renewables România este de 115.566.148,29 lei.

Grupul PPC își dezvoltă rapid portofoliul de energie regenerabilă în Grecia, România, Italia și Bulgaria, cu capacități instalate în creștere de la 4,7 GW în prima jumătate a anului 2024 la 7,2 GW la sfârșitul anului 2025. Obiectivul Grupului PPC este de a atinge o capacitate instalată din surse regenerabile de 12,7 GW până în 2028. În România, PPC Renewables, parte a Grupului PPC, este un lider în domeniul energiei regenerabile, cu o capacitate instalată în prezent de 1,6 GW și continuă într-un ritm alert dezvoltarea portofoliului prin proiecte de mari dimensiuni, fiind cel mai mare producător privat de energie regenerabilă din România.

Citește și:

PPC a finalizat un ansamblu de parcuri fotovoltaice de peste 2.100 MW în nordul Greciei, cel mai mare din Europa, pe locul fostelor exploatări miniere

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...