Această evoluţie a fost susţinută de un început de an mult mai puternic, luna ianuarie având o contribuţie decisivă, în timp ce volumele din februarie şi martie s-au menţinut, în linii mari, la nivelurile din anul anterior, scrie Agerpres.
Primul trimestru a consemnat, de asemenea, un rezultat solid la valorea comunicată a tranzacţiilor, marcând cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată într-un prim trimestru şi atingând un total de 2,2 miliarde dolarii (comparativ cu 157 milioane dolari în primul trimestru 2025). Această creştere a fost determinată în principal de două mari tranzacţii din primul trimestru, care, cumulat, au reprezentat aproximativ 1,7 miliarde din valoarea totală. În acelaşi timp, valoarea estimată a activităţii locale de M&A a ajuns la 2,9 miliarde dolari în primul trimestru, faţă de 765 milioane dolari în primul trimestru 2025, depăşind astfel precedentul maxim aferent primului trimestru, înregistrat în 2023.
Cea mai mare tranzacţie anunţată din primul trimestru din 2026 a fost achiziţia operaţiunilor Carrefour din România de către investitorul financiar local Pavăl Holding, grup de investiţii asociat Dedeman, una dintre cele mai de succes afaceri antreprenoriale româneşti. Valoarea tranzacţiei s-a ridicat la 977 milioane dolari, situând-o imediat sub pragul de mega tranzacţie. Aceasta se clasează drept a doua cea mai mare tranzacţie din sectorul de retail anunţată în România, fiind depăşită doar de vânzarea Profi Rom pentru 1,4 miliarde dolari în 2024. Tranzacţia urmează achiziţiei realizate de Pavăl Holding în 2025, când a cumpărat Praktiker Hellas, un important retailer grec de bricolaj şi produse pentru casă, de la grupul canadian Fairfax Financial Holdings Limited, pentru 151 milioane dolari.
Vânzarea mult aşteptată a Garanti BBVA către Raiffeisen Bank International, în valoare de 681 milioane dolari, anunţată chiar la finalul trimestrului, a contribuit la închiderea puternică a primului trimestru din 2026 şi reflectă apetitul susţinut pentru tranzacţii, precum şi tendinţa de consolidare din sectorul serviciilor financiare.
Investitorii strategici au continuat să domine piaţa românească de M&A în primul trimestru din 2026, reprezentând 87% din numărul total de tranzacţii. Activitatea investitorilor financiari a constituit 13% din volumul tranzacţiilor, fiind marcată de prezenţa unor jucători consacraţi, precum Pavăl Holding (două achiziţii) şi MidEuropa Partners (o achiziţie). Totodată, cumpărătorii susţinuţi de fonduri de investiţii au fost implicaţi în aproximativ o cincime din tranzacţiile anunţate în primul trimestru din 2026.
Creşterea accentuată a activităţii a fost generată exclusiv de tranzacţiile inbound, al căror volum a crescut cu 76% de la an la an, ajungând la 37 de tranzacţii în T1 2026, ceea ce evidenţiază interesul constant al investitorilor străini pentru piaţa românească. În plus, achiziţiile realizate de investitori străini au continuat să depăşească tranzacţiile de vânzare realizate de aceştia (27 de tranzacţii) în primul trimestru din 2026, consolidând poziţia României ca beneficiar net al investiţiilor străine. În contrast, volumul tranzacţiilor domestice s-a menţinut la un nivel similar cu primul trimestru din 2025 (24 de tranzacţii), reprezentând peste o treime din volumul total.
Sectorul imobiliar, ospitalitate şi construcţii a rămas cel mai activ ca volum de tranzacţii în primul trimestru, cu 19 tranzacţii, dublu faţă de nivelul înregistrat în primul trimestru din 2025. Sectoarele tehnologie, media şi telecomunicaţii, respectiv sănătate şi ştiinţe ale vieţii, au urmat îndeaproape, cu 11 şi, respectiv, 10 tranzacţii, în timp ce energia şi utilităţile, precum şi industria avansată şi mobilitatea au înregistrat câte 9 tranzacţii fiecare.
SUA au fost cel mai activ investitor în primul trimestru din 2026, cu 4 tranzacţii, urmate de Ungaria, Elveţia şi Polonia, fiecare cu câte 3 tranzacţii.
Primul trimestru al anului 2026 a adus, de asemenea, modificări ale cadrului legal privind examinarea investiţiilor străine directe (FDI) în România, prin majorarea pragului de notificare de la 2 milioane euro, la 5 milioane euro, clarificarea tratamentului restructurărilor interne şi extinderea obligaţiei de examinare asupra anumitor achiziţii de active din sectoare sensibile, inclusiv tehnologii critice, infrastructură, farma, apărare şi agro alimentar. Deşi aceste modificări aduc un plus de claritate, ele pot conduce la un nivel mai ridicat de analiză pentru tranzacţiile bazate pe active, cu potenţiale implicaţii asupra calendarului şi implementării tranzacţiilor.
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 406.209 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 53,2 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2025. Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste 1000 de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.