Cea mai gravă criză din istoria omenirii – Va dura ani, este mai dură decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc, spune şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie despre situaţia din Orientul Mijlociu

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, consideră că actuala criză energetică legată de războiul din Orientul Mijlociu este cea mai gravă criză pe care lumea a văzut-o vreodată, adăugând însă că aceasta ar trebui să accelereze dezvoltarea energiilor regenerabile, transmite AFP.
AGERPRES - mar, 07 apr. 2026, 11:50
Cea mai gravă criză din istoria omenirii - Va dura ani, este mai dură decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc, spune şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie despre situaţia din Orientul Mijlociu

Într-un interviu publicat, marţi, în ziarul francez Le Figaro, Fatih Birol, a apreciat că „există şi motive de optimism”, deoarece, în opinia sa, „arhitectura sistemului energetic global se va schimba” în următorii ani, scrie Agerpres.

„Va dura ani. Nu va fi o soluţie la criza actuală, dar geopolitica energiei va fi profund transformată”, a declarat Birol, care consideră că „unele tehnologii vor progresa mult mai repede decât altele”. „Acesta este cazul energiilor regenerabile, a energiei fotovoltaice şi a celei eoliene, care se extind foarte rapid. Va exista o trecere rapidă la energiile regenerabile, în câteva luni”, a estimat şeful AIE.

Pentru acesta, criza actuală ar trebui, de asemenea, să „relanseze energia nucleară, inclusiv reactoarele modulare mici”, în timp ce ţările vor putea să se bazeze pe capacitate suplimentară datorită prelungirii duratei de viaţă a centralelor electrice existente.

Cu toate acestea, Fatih Birol s-a declarat „foarte pesimist” şi a subliniat că „lumea nu a experimentat niciodată o întrerupere a aprovizionării cu energie de o asemenea amploare”. „Criza actuală este mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc”, a spus el, adăugând că „acest război blochează una dintre arterele economiei globale. Nu doar petrolul şi gazele, ci şi îngrăşămintele, produsele petrochimice, heliul şi multe alte lucruri”.

Lumea este pe cale să intre „într-o lună aprilie neagră”, a avertizat Birol. „Martie a fost foarte dificilă, dar aprilie va fi mult mai rea”, a repetat oficialul, reluând remarci similare de săptămâna trecută. „Dacă Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă pe tot parcursul lunii aprilie, vom pierde de două ori mai mult ţiţei şi produse rafinate decât în martie”, a avertizat directorul general al AIE.

Ca reacţie la atacurile Israelului şi SUA, Iranul a blocat aproape în întregime traficul în Strâmtoarea Ormuz, prin care, în mod normal, circulă aproximativ 20% din petrolul şi gazele naturale, ceea ce a dus la o creştere bruscă a preţurilor la energie.

Agenţia Internaţională pentru Energie este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Organizaţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...