Alegeri Ungaria. O convorbire telefonică între Orban și Putin a fost scursă în presă. Șoricelul Viktor se oferea să-l ajute pe leul Vladimir

Premierul ungar Viktor Orban şi-a manifestat anul trecut disponibilitatea de a-l ajuta pe preşedintele rus Vladimir Putin în orice fel, cum ar fi găzduirea unui summit la Budapesta pentru soluţionarea negociată a războiului din Ucraina, potrivit unui transcript al unei convorbiri telefonice între cei doi lideri la care face referire marţi Bloomberg, relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 07 apr. 2026, 19:19
Alegeri Ungaria. O convorbire telefonică între Orban și Putin a fost scursă în presă. Șoricelul Viktor se oferea să-l ajute pe leul Vladimir

Conversaţia dintre Orban şi Putin s-a desfăşurat după ce preşedintele american Donald Trump anunţase organizarea la Budapesta a unui al doilea summit cu Putin, după cel din Alaska, summit care în cele din urmă nu a mai avut loc.

În convorbire Orban îl descrie pe Putin drept un prieten, amintind că legăturile lor strânse s-au format după o întâlnire din 2009 la Sankt Petersburg. „Dar ieri, prietenia noastră a ajuns la un nivel atât de înalt încât pot ajuta în orice fel, există o poveste în cărţile noastre ilustrate din Ungaria în care un şoarece ajută un leu”, îi spune el lui Putin, conform transcriptului. „Sunt pregătit să ajut imediat (…) În orice chestiune în care pot fi de ajutor, sunt la dispoziţia dumneavoastră”, mai afirmă Orban.

Putin îi răspunde că preţuieşte mult relaţiile lor şi spune că Ungaria ar fi ceea ce a descris drept „probabil singura ţară europeană care este un loc acceptabil” pentru o posibilă întâlnire cu Trump. Preşedintele rus îi mai spune premierului ungar că apreciază foarte mult poziţia sa „independentă şi flexibilă” în conflictul din Ucraina.

Aceasta este a doua scurgere în presă a unei convorbiri a unui înalt oficial ungar, după ce luna trecută a apărut o astfel de discuţie din anul 2000 între ministrul ungar de externe Peter Szijjarto şi omologul său rus Serghei Lavrov. Guvernul lui Orban a depus plângere penală pentru spionaj împotriva unui jurnalist suspectat că ar fi oferit unui serviciu secret străin numărul de telefon al ministrului Szijjarto, acestuia fiindu-i astfel interceptate convorbiri. Nu a fost precizat din ce ţară ar fi acel serviciu secret, dar Szijjarto a făcut aluzie la Ucraina.

Aceste scurgeri apar înaintea alegerilor legislative care au loc duminică în Ungaria, la care se confruntă conservatorul eurosceptic Viktor Orban şi un fost aliat al său devenit între timp opozant, Peter Magyar, care se prezintă tot ca politician conservator, dar orientat spre Bruxelles.

Venit marţi la Budapesta să-l susţină pe Orban, vicepreşedintele american JD Vance a declarat că doreşte prin această vizită să transmită un semnal birocraţilor de la Bruxelles şi a criticat ingerinţele şi dezinformările Uniunii Europene. „Doresc cu adevărat să transmit un semnal către toată lumea, în special către birocraţii de la Bruxelles, care au făcut tot ce au putut pentru a ţine poporul ungar sub presiune pentru că nu le place liderul care, el, chiar s-a ridicat pentru a apăra poporul Ungariei”, a remarcat Vance la o conferinţă de presă comună cu Orban.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, în dosarul în care este urmărit......
Criza la metrou. Bugetul Metrorex pe 2026 ar putea fi aprobat azi. Când vor fi plătite salariile și câți bani se alocă pentru investiții
Criza la metrou. Bugetul Metrorex pe 2026 ar putea fi aprobat azi. Când vor fi plătite salariile și câți bani se alocă ...
Bugetul pe 2026 al Metrorex ar putea fi aprobat azi în ședința de Guvern, ceea ce înseamnă că angajații companiei ...
Studiu Vela Group: Situația pensiilor din România în T2 2026
Studiu Vela Group: Situația pensiilor din România în T2 2026
Acest studiu este realizat de Vela Group pe baza celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică ...
Mutare masivă făcută de Wizz Air: Zborurile suspendate spre Orientul Mijlociu revin din toamnă. De când se poate zbura din București și Cluj-Napoca
Mutare masivă făcută de Wizz Air: Zborurile suspendate spre Orientul Mijlociu revin din toamnă. De când se poate zbura ...
Wizz Air a anunțat că reia zborurile spe Abu Dhabi, oprite în primăvară atunci când a izbucnit conflictul dintre SUA ...