FOTO Au fost finalizate lucrările la încă un port din România

Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime Galați anunță că miercuri, 8 aprilie 2026, a avut loc recepția lucrărilor finalizate, aferente Proiectului ”Dezvoltare Port Măcin”.
Ion Dobreanu - mie, 08 apr. 2026, 15:48
FOTO Au fost finalizate lucrările la încă un port din România

port

Valoarea investiției a fost de 65,31 milioane de lei din care valoarea eligibilă a fost de 55 milioane de lei, proiectul fiind cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională POIM 2014 – 2020.

portFinalizarea lucrărilor aferente proiectului Dezvoltare Port Măcin marchează un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii portuare administrate de CN APDM SA și pentru consolidarea rolului strategic al transportului fluvial în regiune, spun reprezentanții companiei cu sediul la Galați.

portObiectivele principale ale investiției reabilitarea infrastructurii portuare și cei 550 de metri de cheu, distribuiți în 4 amplasamente (amplasament 1 – trecere BAC și ponton de pasageri, amplasament 2 – cheu încărcare cereale, amplasament 3 – cheu încărcare produse balastiere, amplasament 4 – cheu încărcare produse balastieră).

Rolul acestora de a facilita dezvoltarea economică a zonei, se înscrie în strategia europeană de a valorifica potențialul strategic al Dunării ca principal coridor de transport, Portul Măcin devenind un punct de sprijin important pentru un transport fluvial modern, adaptat cerințelor actuale și viitoare, conchide APDM Galați.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar mai putea interesa și
Planul gigantic prin care One United Properties vrea să-i întreacă pe frații Pavăl pe piața de birouri
Planul gigantic prin care One United Properties vrea să-i întreacă pe frații Pavăl pe piața de birouri
One United Properties face schimbări majore pentru următorii cinci ani, a anunțat Victor Căpitanu, cofondatorul și CEO-ul companiei, în cadrul Capital Markets Day. Unul dintre obiective este......
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă ...
Criza la metrou. Bugetul Metrorex pe 2026 ar putea fi aprobat azi. Când vor fi plătite salariile și câți bani se alocă pentru investiții
Criza la metrou. Bugetul Metrorex pe 2026 ar putea fi aprobat azi. Când vor fi plătite salariile și câți bani se alocă ...
Bugetul pe 2026 al Metrorex ar putea fi aprobat azi în ședința de Guvern, ceea ce înseamnă că angajații companiei ...
Studiu Vela Group: Situația pensiilor din România în T2 2026
Studiu Vela Group: Situația pensiilor din România în T2 2026
Acest studiu este realizat de Vela Group pe baza celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică ...