Unul dintre cele mai scumpe avioane private din România a generat 3,4 milioane euro în primul an pentru Dokia Air

Dokia Air, companie românească care oferă zboruri private, a încheiat 2025 cu afaceri de 3,4 milioane de euro cu un singur avion.
Andrada Ghira - D, 12 apr. 2026, 11:02
Unul dintre cele mai scumpe avioane private din România a generat 3,4 milioane euro în primul an pentru Dokia Air

Primul an întreg operațional pentru companie s-a încheiat cu afaceri de circa 17,5 milioane de lei, adică 3,4 milioane de euro, potrivit datelor publicate la Ministerul Finanțelor.

„A fost un proiect calculat de la început; știam exact tipul de aeronavă și câte ore ar trebui zburate astfel încât să ieșim pe break-even sau chiar mai mult. Și am reușit să îndeplinim această țintă”, a spus pentru Economica.net Florin Susanu, CEO Dokia Air.

Rezultatele operaționale pozitive din 2025 au fost realizate doar cu un singur avion în flotă, cel mai scump avion privat de mici dimensiuni înregistrat până acum în România.

Este vorba de modelul Dassault Falcon 2000LXS, care a venit direct din fabrică. Prețul unui astfel de avion, cumpărat de Dokia Air are un preț de listă de circa 35-37 de milioane de dolari.

Planuri pentru 2026

Într-un interviu acordat anul trecut publicației specializate CH Aviation, Susanu spunea că se dorește achiziționarea unui nou avion, cu o autonomie mai mare. Despre acest plan, CEO-ul Dokia Air spune că e în stadiu avansat, însă conflictul din Orientul Mijlociu a dus la amânarea deciziei.

„Dacă vedem că lucrurile își revin (după conflictul din Orientul Mijlociu – nr) sau dacă vedem altă oportunitate, dacă considerăm că putem schimba tipul de avion către unul mai mare sau către o altă zonă de operare, atunci da, ne putem dezvolta și în acest sens”, a mai spus Susanu pentru Economica.net, care compară această perioadă cu cea din pandemie, atunci când traficul pe parte de zboruri private a crescut. Și asta pentru că zborurile cu un avion privat erau accesibile față de zborurile de linie, atunci când existau restricții.

Ce e diferit acum față de perioada pandemiei este prețul la kerosen, care aproape că s-a dublat. Pentru a limita efectele creșterii combustibililor, Dokia Air a luat câteva măsuri.

„Eficientizăm cât putem de mult prin compararea prețului la petrol pe anumite destinații unde zburăm și alimentăm acolo unde este mai convenabil”, ne-a mai declarat Susanu.

Pentru acest an, oficialul companiei se așteaptă ca numărul de ore și cifra de afaceri să fie mai mari decât cele din 2025.

„Suntem cunoscuți în piață, avem o carte de vizită, o parte dintre clienți au devenit fideli și atunci putem spera la o creștere a orelor de zbor”, completează Florin Susanu.

Avionul Dokia Air, care are zece locuri, a zburat anul trecut spre destinații europene, dar și către Orientul Mijlociu și câteva zone din nordul Africii.

Firma a fost înființată în 2021 de omul de afaceri George Brăiloiu și a avut anul trecut un număr mediu de angajați de 13.

George Brăiloiu mai este cunoscut publicului și pentru achiziția în 2011 a manuscriselor lui Emil Cioran, în cadrul unei licitații organizate la Paris. Omul de afaceri a plătit atunci peste 400.000 de euro pentru manuscrisele pe care le-a donat ulterior Academiei Române.

Brăiloiu a semnat cu One United Properties o promisiune de vânzare-cumpărare, în valoare de 24 de milioane de euro, care vizează proiectul One Athénée, rezultat în urma restaurării monumentului istoric Casa Braikoff, potrivit Profit.ro.

Florin Susanu este un fost pilot al Forțelor Aeriene Române, a fost director de operațiuni al companiei naționale TAROM și a pilotat aeronavele șefului statului.

 

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan pentru întârzierile la plata fondurilor europene
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță că va dispune un audit intern la minister și va analiza cauzele întârzierilor......
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Turkish Airlines (THY) a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul de motoare de aviație CFM International pentru ...
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Zeci de mii de persoane au protestat în centrul Lisabonei față de creșterea costului vieții și agravarea crizei locuințelor ...
Eșec politic masiv pentru miliardarul Andrej Babiš: Partidul celui de-al șaptelea cel mai bogat om din Cehia, zdrobit la alegerile pentru Senat
Eșec politic masiv pentru miliardarul Andrej Babiš: Partidul celui de-al șaptelea cel mai bogat om din Cehia, zdrobit ...
Principalele partide de opoziţie din Cehia au obţinut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat de sâmbătă, în ...