Metroul de Drumul Taberei. De ce întârzie punerea în circulație a trenurilor noi de la Alstom? Penalitățile au ajuns la 62 de milioane de euro

Noile trenuri de metrou produse de Alstom pentru Magistrala 5 din București se află în teste, furnizorul având obligația să obțină agrementul tehnic feroviar pentru ca aceastea să fie puse în circulație cu călători, au explicat pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Metrorex.
Anemona Andone - mie, 08 apr. 2026, 22:14
Metroul de Drumul Taberei. De ce întârzie punerea în circulație a trenurilor noi de la Alstom? Penalitățile au ajuns la 62 de milioane de euro

„În prezent, noile trenuri destinate Magistralei 5 se află în etapa de testare dinamică, parte a procesului necesar pentru agrementarea acestora, în vederea introducerii în circulație cu călători. Metrorex pune la dispoziție infrastructura de metrou și personalul de specialitate, asigurând desfășurarea testelor în condiții de siguranță și în conformitate cu cerințele tehnice aplicabile”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex.

Potrivit șefei Metrorex, introducerea trenurilor în circulație cu călători este condiționată de finalizarea tuturor testelor și de obținerea agrementului tehnic feroviar, conform cadrului legal în vigoare.

„Însă procesul de agrementare nu se află în responsabilitatea METROREX. Pentru această întrebare vă rugăm să vă adresați furnizorului trenurilor”, ne-a mai transmis directorul general al companiei de stat.

Întrebați despre valoarea penalităților impuse Alstom, reprezentanții Metrorex au precizat că până în prezent au fost aplicate penalități în valoare de circa 62 de milioane de euro.

„Plata penalităților este disputată în instanță. Metrorex S. A. va căuta ca, prin aplicarea prevederilor contractuale și legale aplicabile, să obțină finalizarea obiectului contractului”, au conchis reprezentanții administratorului rețelei bucureștene de metrou.

În mai anul trecut, Alstom anunța că trenul Metropolis Ilfov circula în premieră pe Magistrala 5, în timpul nopții, în afara orelor de circulație cu pasageri, pentru efectuarea testelor în prezența reprezentanților Metrorex și AFER, în vederea obținerii Agrementului Tehnic.

Cel mai recent termen avansat de cei de la Alstom pentru intrarea în circulație a acestor trenuri era 1 iulie 2026, potrivit unor informații publicate de Gândul.ro în februarie 2026.

13 trenuri de metrou Alstom pentru Magistrala 5

Trenurile de metrou care vor circula pe Magistrala 5  sunt aduse din Brazilia. În iulie 2025, Alstom anunța sosirea în Depoul Berceni a celei de-a zecea unități – „Bihor”, trenul „Brașov” fiind programat să ajungă în România la finalul acelei luni.

VIDEO: Trenul de metrou Alstom Metropolis 1409-2409 Brașov (sursa: YouTube Tudor Eugen)

Metrorex a semnat în 2020 contractul pentru cele 13 trenuri de metrou ce urmează să fie introduse pe Magistrala 5.

Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri depăşeşte 100 de milioane de euro, dar înţelegerea poate fi extinsă cu opţiunea de livrare a încă 17 trenuri, pe baza unei comenzi din partea beneficiarului, iar valoarea totală a proiectului poate urca la 240 de milioane de euro.

Gama de trenuri de metrou Metropolis de la Alstom este în operare de peste 20 de ani în toată lumea, printre cei 60 de clienţi ai companiei fiind operatori de metrou din Paris, New York, Londra, Amsterdam, Singapore, Riyadh, Dubai, Sydney şi Montreal.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că în scurt timp SUA și Iran vor intra în discuții directe. Casa Albă anunță că acestea vor începe sâmbătă
Trump spune că în scurt timp SUA și Iran vor intra în discuții directe. Casa Albă anunță că acestea vor începe sâmbătă
După încetarea focului convenită în conflictul din Iran, preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că vrea ca Washingtonul să poarte negocieri directe cu Teheranul în viitorul......
Consiliul Local al Sectorului 4 a decis câți angajați va avea maxim aparatul de specialitate al primarului
Consiliul Local al Sectorului 4 a decis câți angajați va avea maxim aparatul de specialitate al primarului
Aparatul de specialitate al primarului Sectorului 4 va avea maximum 580 de posturi, iar Direcţia Generală de Asistenţă ...
Iranul a atacat singura conductă prin care Arabia Saudită mai putea exporta petrolul, în ciuda armistițiului
Iranul a atacat singura conductă prin care Arabia Saudită mai putea exporta petrolul, în ciuda armistițiului
Iranul a atacat conducta saudită Est-Vest, care duce petrolul pentru încărcare pe vase în Marea Roșie, evitând Golful ...
Ilie Bolojan: Ministrul Sănătăţii şi cel de Finanţe lucrează pentru a declanşa negocierile cu firma Pfizer, Vom cere și ajutorul Comisiei Europene
Ilie Bolojan: Ministrul Sănătăţii şi cel de Finanţe lucrează pentru a declanşa negocierile cu firma Pfizer, Vom cere ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor vor merge săptămâna viitoare în ...