Primăria Galați a semnat contractul de finanțare privind prima fază de amenajare a Văii Țiglinei

Primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost semnat contractul cu fonduri europene pentru primul din cele două proiecte care vizează amenajarea Văii Țiglinei.
Economica.net - mie, 08 apr. 2026, 20:39
Primăria Galați a semnat contractul de finanțare privind prima fază de amenajare a Văii Țiglinei

Este vorba despre proiectul „Reabilitare și refuncționalizare teren degradat Valea Țiglinei – Etapa Biodiversitate”, cu o valoare de circa 35 de milioane de lei, din care contribuția de la bugetul local este de circa 15 milioane de lei. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni.

Proiectul urmărește consolidarea infrastructurii verzi urbane și crearea unor condiții favorabile biodiversității, prin: protejarea arborilor maturi și a vegetației valoroase prin măsuri speciale de șantier (TPZ – tree protection zone, garduri de protecție, evitarea tasării solului); plantarea de arbori, arbuști și plante perene autohtone, cu rol în sprijinirea polenizatorilor și refacerea habitatelor naturale; eliminarea speciilor invazive și înlocuirea lor cu vegetație locală rezilientă; reducerea presiunii antropice prin trasee bine definite care protejează zonele sensibile; crearea de microhabitate pentru faună urbană (păsări, insecte, mamifere mici – cuiburi artificiale pentru păsări, hotel insecte, hotel albine, grădini propice pentru polenizatori); măsuri de adaptare la schimbările climatice, prin plantări care reduc insula de căldură, sporesc retenția apei pluviale și îmbunătățesc calitatea aerului.

Al doilea proiect care vizează Valea Țiglinei (Etapa Regenerare urbană) include și Parcul „Corneliu Coposu” (Cloșca) și are în vedere amenajarea de alei, locuri de joacă, sport și socializare. Proiectul cu o valoare estimată de 32 de milioane de lei va fi depus spre finanțare în perioada următoare.

Primăria Municipiului Galați va depune în aceeași perioadă și proiectul pentru amenajarea și punerea în valoare a Falezei Dunării cu o valoare estimată de 226 de milioane de lei.

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO VIDEO Cod roșu de vijelii în Bucureşti
FOTO VIDEO Cod roșu de vijelii în Bucureşti
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică mai multe avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse torenţiale şi descărcări electrice, valabile în ora următoare în......
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație am rămas mult în urmă, iar viitorul arată rău- Rethink România
Ce a câștigat România în 20 de ani de UE: Oamenii trăiesc mai bine și suntem primii la creșterea consumului. La educație ...
Anul viitor, în 2027, România împlinește 20 de ani de când a intrat în Uniunea Europeană. Rethink România a analizat ...
VIDEO Intervenţii pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme la Buşteni
VIDEO Intervenţii pentru salvarea persoanelor blocate în autoturisme la Buşteni
Pompierii prahoveni intervin, duminică, la Buşteni, pentru evacuarea unor persoane rămase în autoturisme în contextul ...
VIDEO Străzi inundate şi acumulări de apă în zona centrală a oraşului Buşteni; DN1 este închis
VIDEO Străzi inundate şi acumulări de apă în zona centrală a oraşului Buşteni; DN1 este închis
Traficul rutier pe DN 1 este afectat în zona centrală a oraşul Buşteni, fiind inundate mai multe străzi şi semnalate ...