Avertisment din Italia: Meloni cere ca UE să ia în considerare o suspendare temporară a regulilor pentru deficitul bugetar, dacă războiul din Iran persistă

Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare o suspendare temporară a regulilor privind deficitul bugetar, dacă războiul dintre SUA şi Israel împotriva Iranului se reaprinde, a declarat joi prim-ministrul italian Giorgia Meloni, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 09 apr. 2026, 12:06
Avertisment din Italia: Meloni cere ca UE să ia în considerare o suspendare temporară a regulilor pentru deficitul bugetar, dacă războiul din Iran persistă

Într-un discurs ţinut în Parlamentul de la Roma, Meloni a mai spus că guvernul său este pregătit să ia toate măsurile posibile pentru a preveni potenţialele comportamente speculative cu privire preţurile la energie, inclusiv introducerea unor taxe pe profiturile excepţionale înregistrate de companiile energetice, scrie Agerpres.

„Credem că discutarea unei posibile suspendări temporare a Pactului de Stabilitate şi Creştere nu ar trebui să fie un tabu. Nu o derogare pentru statele membre individuale, ci o măsură generală”, a spus Meloni.

Declaraţiile lui Meloni sale vin în contextul în care guvernul de la Roma se pregăteşte să îşi reducă previziunile de creştere pentru 2026 şi anii următori, ceea ce face mai dificilă pentru Italia reducerea deficitului sub plafonul de 3% din PIB, cerut de UE, în acest an, aşa cum era planificat.

Între 2020 şi 2023, Uniunea Europeană a activat o aşa-numită „clauză de salvgardare generală” pentru a suspenda regulile bugetare şi a permite statelor membre să răspundă la pandemia de COVID-19, care a provocat carantine şi recesiuni economice în ţările UE, precum şi închiderea frontierelor Europei.

Totuşi, această clauză poate fi utilizată numai în cazul unei recesiuni economice severe în zona euro sau în întreaga Uniune Europeană, un scenariu care nu este preconizat în prezent de principalii analişti.

De asemenea, Italia ar putea activa o clauză naţională de salvgardare, care permite statelor membre să se abată de la obiectivele bugetare convenite cu UE ca răspuns la circumstanţe excepţionale, aflate în afara controlului lor. Guvernul de la Roma a exclus până acum o astfel de acţiune atâta timp cât Italia este vizată de o procedură de deficit excesiv.

„Italia rămâne pregătită să ia toate măsurile posibile pentru a preveni potenţialele comportamente speculative (asupra preţurilor la energie), inclusiv, dacă va fi necesar, măsuri suplimentare privind profiturile companiilor energetice”, a adăugat Meloni.

Giorgia Meloni şi predecesorul ei, Mario Draghi, au adoptat în ultimii ani taxe pe veniturile excepţionale din sectorul energetic, ceea ce a declanşat litigii cu companiile afectate.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...