Guvernul a aprobat înfiinţarea Reţelei de date privind durabilitatea agricolă

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea Reţelei de date referitoare la durabilitatea agricolă (RDDA), care prevede dezvoltarea unui nou sistem informatic integrat, utilizarea şi interoperabilitatea cu alte baze de date agricole existente, precum şi consolidarea structurii instituţionale din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
AGERPRES - J, 09 apr. 2026, 14:34
Guvernul a aprobat înfiinţarea Reţelei de date privind durabilitatea agricolă

Potrivit unui comunicat al ministerului, Reţeaua de Informaţii Contabile Agricole – RICA, structura de specialitate din cadrul MADR, se transformă într-o nouă reţea, respectiv, în Reţeaua de date privind durabilitatea agricolă – RDDA, pentru a integra indicatori economici, de mediu şi sociali în analiza sectorului agricol. Această schimbare este determinată de obiectivele strategice ale UE, precum: Pactul verde european, strategia „De la fermă la consumator”, strategia privind biodiversitatea şi obiectivele de neutralitate climatică până în anul 2050.

Sursa citată arată că adoptarea în regim de urgenţă a cadrului legal a fost necesară pentru respectarea obligaţiilor europene. În acest sens, Comisia Europeană a transferat României fonduri în valoare de aproximativ 2,57 milioane euro pentru cheltuieli aferente procesului de transformare a reţelei şi implementarea unui nou sistem informatic, care trebuie să devină operaţional din anul 2027, scrie Agerpres.

Noua reţea va permite colectarea de date suplimentare care vizează impactul agriculturii asupra mediului, dimensiunea socială a activităţii agricole şi va contribui la fundamentarea unor politici agricole mai eficiente şi mai sustenabile, la îmbunătăţirea serviciilor de consiliere pentru fermieri şi la creşterea transparenţei şi competitivităţii sectorului agricol.

Bugetul estimat pentru perioada 2024-2027 are valoarea de 3,5 milioane euro, din care contribuţia Uniunii Europene 2,58 milioane euro, iar cofinanţarea naţională este de aproximativ 930.000 euro. Fondurile vor fi utilizate pentru dezvoltarea sistemului software, achiziţia de echipamente IT, angajarea de personal suplimentar, analize economice şi rapoarte, stimulente pentru fermieri participanţi 50 euro/fermă şi materiale promoţionale.

Implementarea RDDA va fi realizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin structura de specialitate care va funcţiona ca agenţie de legătură cu Comisia Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 147,05 milioane de lei (27,97 de milioane de euro), relatează Agerpres....
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, în condiţiile în care zeci de persoane cazate într-un hotel ...
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la Leipzig
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la ...
Germania va închide ultimul consulat rus din ţară, cel de la Bonn, şi un centru cultural rus de la Berlin, a anunţat ...
Londra anunță că pregătește sancțiuni împotriva Israelului din cauza actelor de terorism realizate de coloniștii evrei în Cisiordania. Tel Avivul amenință cu represalii
Londra anunță că pregătește sancțiuni împotriva Israelului din cauza actelor de terorism realizate de coloniștii ...
Regatul Unit va lua "măsuri" în următoarele săptămâni în privinţa coloniilor din Cisiordania ocupată, a promis marţi ...