AROBS a finalizat procesul de fuziune prin absorbție cu mai multe subsidiare ale grupului

AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță finalizarea procesului de fuziune prin absorbție a companiilor AROBS Development & Engineering, Berg Computers, Nordlogic Software, Infobest Romania și Centrul de Soft GPS, un demers strategic inițiat în decembrie 2025 și aprobat de acționari în cadrul Adunării Generale Extraordinare din 3 martie 2026. Fuziunea produce efecte începând cu data de 1 aprilie 2026.
Economica.net - J, 09 apr. 2026, 18:29
AROBS a finalizat procesul de fuziune prin absorbție cu mai multe subsidiare ale grupului

„Finalizarea acestui proces reprezintă un pas important în direcția simplificării și consolidării organizaționale a Grupului AROBS. Având în vedere că entitățile implicate funcționau deja într-un cadru integrat din punct de vedere operațional, fuziunea ne permite să eliminăm redundanțele, să optimizăm procesele interne și să îmbunătățim eficiența la nivel de Grup. În același timp, această reorganizare creează un cadru mai clar pentru dezvoltarea viitoare, susținut de o structură simplificată, o disciplină financiară riguroasă și o capacitate mai bună de alocare a resurselor”, a declarat Voicu Oprean (foto), președinte Consiliu de Administrație și CEO al AROBS.

Prin această operațiune, AROBS integrează juridic și operațional entitățile din Grup într-o singură structură, creând un cadru mai eficient pentru coordonarea activităților și susținerea dezvoltării viitoare. Companiile absorbite sunt dizolvate fără lichidare, iar AROBS Transilvania Software preia integral activele, pasivele, drepturile și obligațiile acestora, continuându-și activitatea în forma juridică actuală. Fuziunea nu afectează activitatea operațională a Grupului, ci are ca obiectiv eficientizarea și simplificarea acesteia.

Decizia de fuziune are la bază faptul că toate entitățile implicate fac parte din același grup și desfășoară activități complementare, având procese operaționale, infrastructură și resurse în mare parte comune. În acest context, integrarea lor într-o singură entitate permite eliminarea redundanțelor și o mai bună coordonare la nivel de Grup.

Finalizarea fuziunii va contribui la optimizarea costurilor administrative și operaționale, precum și la simplificarea raportărilor financiare și a fluxurilor interne. Totodată, integrarea completă a activităților va permite o utilizare mai eficientă a resurselor și o mai bună aliniere a proceselor interne, inclusiv la nivel de infrastructură IT și proceduri operaționale. Rezultatele financiare ale entităților absorbite vor fi reflectate integral în situațiile financiare ale AROBS Transilvania Software începând cu 1 aprilie 2026.

De asemenea, reorganizarea contribuie la consolidarea capacității de management și la îmbunătățirea procesului decizional, prin centralizarea coordonării activităților și susținerea unei strategii integrate la nivelul Grupului. În același timp, fuziunea facilitează o alocare mai bună a resurselor și creează premisele pentru valorificarea mai rapidă a oportunităților de creștere. Procesul de integrare va continua la nivel operațional, cu accent pe alinierea proceselor și maximizarea sinergiilor la nivel de Grup.

Fuziunea nu implică modificări la nivelul capitalului social al AROBS Transilvania Software și nu determină emiterea de acțiuni noi, având în vedere că societatea absorbantă deținea participațiile integrale în companiile absorbite.

Despre AROBS Transilvania Software

AROBS Transilvania Software furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America. Peste 11.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei. AROBS este prezentă în 11 locații din România și 9 din străinătate, iar peste 1.200 de specialiști ai companiei construiesc soluțiile viitorului în embedded – Automotive, Aerospațial, Maritim, Medical, precum și Travel Technology, IoT, Clinical Trials, Fintech, Enterprise Solutions, Cybersecurity și Intelligent Automation.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunță că a semnat autorizațiile de construcție pentru Podul Calicilor și malurile Dâmboviței între Unirii și Izvor
Ciucu anunță că a semnat autorizațiile de construcție pentru Podul Calicilor și malurile Dâmboviței între Unirii ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, joi, că a semnat autorizaţii de construire privind Podul Calicilor şi malurile Dâmboviţei între Piaţa Unirii şi Podul Izvor,......
Spitalele din Liban ar putea rămâne în câteva zile fără medicamente vitale, ca urmare a numărului mare de victime cauzate de atacurile israeliene, avertizează OMS
Spitalele din Liban ar putea rămâne în câteva zile fără medicamente vitale, ca urmare a numărului mare de victime ...
Spitalele din Liban ar putea rămâne în câteva zile fără kituri de primă necesitate salvatoare de vieţi în cazuri ...
Londra îl avertizează pe Putin că vor exista consecințe grave dacă nu-și încetează acțiunile subversive în apele britanice
Londra îl avertizează pe Putin că vor exista consecințe grave dacă nu-și încetează acțiunile subversive în apele ...
Regatul Unit i-a transmis un avertisment joi preşedintelui rus Vladimir Putin, atenţionându-l că vor exista "consecinţe ...
Metropolitan Life a înregistrat o creștere record de 24,69% a primelor brute subscrise în 2025
Metropolitan Life a înregistrat o creștere record de 24,69% a primelor brute subscrise în 2025
Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, raportează ...