Hidroelectrica, planuri mari, de 2.000 MWh, în baterii de stocare a energiei electrice. Prima baterie va fi gata în câteva luni

Hidroelectrica are două proiecte avansate de stocare a energiei electrice în bateriii – unul este aproape finalizat, dar are planuri ample în acest segment – peste 2.000 MWh, potrivit ultimelor date ale companiei.
Mihai Nicuţ - D, 12 apr. 2026, 22:58
Hidroelectrica, planuri mari, de 2.000 MWh, în baterii de stocare a energiei electrice. Prima baterie va fi gata în câteva luni

Scriam zilele trecute despre instalația de stocare a Hidroelectrica de la Crucea, de 72 MWh – 36 MW pentru două ore –  care a primit  autorizația de înființare de la ANRE. Bateria, un proiect în care mai sunt implicate companiile românești Prime Batteries și Enevo, va fi operațională în cel mult trei luni, mult mai devreme de termenul inițial.

Nu este însă singurul proiect de stocare a energiei în baterii pe care îl are Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România.

Celălalt mare proiect este o instalație de stocare a energiei electrice în baterii, de 64 MW putere și 256 MWh capacitate care să conducă la “reducerea/compensarea parțială a dezechilibrelor create în SEN de centralele electrice pe surse regenerabile prin mutarea producției hidro in anumite intervale orare”, dar și “furnizarea de servicii tehnologice de sistem cu produse conforme pentru RSF, RRF si RI”, după cum anunța Hidroelectrica vara trecută.

În raportul său anual pe 2025, recent publicat, instalație de stocare cu baterii de acumulatori la CHE Porțile de Fier II este “în procedura de achiziție; în așteptare soluționare contestație depusă la CNSC”. Estimarea pentru intrarea în operare este primul semestru al anului 2027.

Pe lângă aceste două proiecte – unul aproape de finalizare și unul aproape de atribuirea lucrărilor, compania mai are în plan și alte instalații de stocare.

Cităm din nou din raportul anual:

“Se derulează servicii de proiectare a documentațiilor fază Studiu de fezabilitate, pentru obiective de  investiții propuse în cadrul Strategiei Investiționale a Hidroelectrica, prin mărirea capacității de producere  în fotovoltaic și adăugarea de capacitați de stocare a energiei în baterii la CHE sector Olt inferior cu o capacitate de producere de 100 MWp, si capacitate de stocare de 200MW/800MWh (CHE: Ipotești, Drăgănești, Frunzaru, Rusănești, Izbiceni).

Se afla in derulare realizarea de Note Conceptuale, Teme de proiectare, Studiu de fezabilitate pentru  instalarea de capacități stocare baterii la centralele de pe cursul râurilor, cu o capacitate totala  aproximativa de 2000 MWh (CHE: Subcetate, Bretea, Retezat, Ruieni)”, se arată în raport.

“Integrarea sistemelor de stocare și a surselor solare în infrastructura existentă consolidează poziția  Hidroelectrica ca furnizor de energie 100% verde, dar și ca operator capabil să asigure continuitatea si  siguranța alimentarii cu energie electrică precum și a funcționării sigure și stabile a Sistemului Energetic  Național, indiferent de condițiile naturale sau de volatilitatea pieței”, mai arată compania.

„Avem în dezvoltare proiecte de stocare de peste 400 de milioane de lei, inclusiv baterii la parcuri eoliene și hidrocentrale”, spunea la finalul lui martie Radu Constantin, CAO și CFO al Hidroelectrica.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și furnizează servicii tehnologice esențiale pentru Sistemul Energetic Național. Compania operează 188 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,4 GW și – în plus, deține un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

 

Te-ar mai putea interesa și
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. Efecte asupra prețurilor la pompă
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. ...
Costurile asigurărilor pentru navele care transportă petrol prin Marea Neagră au crescut spectaculos, de la aproximativ 200.000 de dolari la 2,5 milioane de dolari per navă în ultimele luni,......
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini ...
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Nava de mărfuri generale "Chelsea 3", sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ ...
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, ...