În ciuda măsurilor Comisiei Europene, deficitul comercial al UE cu China a crescut în 2025

Datele publicate astăzi de Eurostat arată că deficitul comercial al Uniunii Europene (UE) cu China a ajuns la 359,8 miliarde de euro în 2025, în creştere cu aproximativ 15,3% faţă de 2024.
AGERPRES - vin, 10 apr. 2026, 14:52
În ciuda măsurilor Comisiei Europene, deficitul comercial al UE cu China a crescut în 2025

În 2025, UE a exportat bunuri către China în valoare de 199,6 miliarde de euro şi a importat bunuri în valoare de 559,4 miliarde de euro, a indicat biroul de statistică al UE.

Comparativ cu anul 2024, exporturile au scăzut cu 6,5%, în timp ce importurile au crescut cu 6,4%.

Faţă de anul 2015, care este utilizat ca punct de referinţă, exporturile au crescut cu 37,1% de la 145,6 miliarde de euro, iar importurile cu 89% de la 295,9 miliarde de euro, a adăugat Eurostat.

Maşinile, aparatele mecanice şi piesele acestora au fost cea mai mare categorie de exporturi în 2025, însumând 45,3 miliarde euro (22,7% din total), urmate de maşini şi echipamente electrice, echipamente audiovizuale şi accesorii (29 miliarde euro; 14,5%) şi vehicule, altele decât materialul rulant feroviar sau de tramvai (16,4 miliarde euro; 8,2%).

Acestea au fost urmate de instrumente optice, fotografice, cinematografice, de precizie, medicale şi chirurgicale (15,1 miliarde euro; 7,5%) şi produse farmaceutice (13,6 miliarde euro; 6,8%).

Maşinile, aparatele electrice, aparatele audiovizuale şi accesoriile au fost cea mai mare categorie de importuri în 2025, însumând 164,9 miliarde euro (29,5% din total), urmate de maşini, aparate mecanice şi piesele acestora (106,5 miliarde euro; 19%).

Au urmat produsele chimice organice (34,1 miliarde euro; 6,1%), apoi vehiculele, altele decât materialul rulant de cale ferată sau de tramvai (29,9 miliarde euro; 5,4%), şi mobilierul şi corpurile de iluminat, lenjeria de pat şi saltelele, precum şi clădirile prefabricate (21,3 miliarde euro; 3,8%), a precizat biroul de statistică comunitar.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...