Beijingul anunţă măsuri de consolidare a legăturilor cu Taipeiul după vizita liderei opoziţiei din Taiwan

China a anunţat duminică un pachet de măsuri şi propuneri pentru consolidarea legăturilor cu Taiwanul, inclusiv reluarea zborurilor directe, facilităţi comerciale, precum şi noi conexiuni între cele două maluri ale strâmtorii, informează EFE, potrivit Agerpres.
AGERPRES - D, 12 apr. 2026, 10:23
Beijingul anunţă măsuri de consolidare a legăturilor cu Taipeiul după vizita liderei opoziţiei din Taiwan

Această decizie vine în urma recentei întâlniri de la Beijing dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi lidera opoziţiei taiwaneze Cheng Li-wun, preşedinta Kuomintang (KMT).

Planul, prezentat de Biroul pentru afaceri taiwaneze al Comitetului Central al Partidului Comunist (PCC) din China, prezintă o serie de zece măsuri ce vizează extinderea schimburilor economice, sociale şi culturale, precum şi consolidarea mecanismelor de comunicare între PCC şi KMT, iar implementarea sa va depinde parţial de cooperarea dintre cele două părţi.

Printre iniţiative se numără reluarea zborurilor directe regulate peste Strâmtoarea Taiwan, inclusiv în oraşe noi din China continentală, şi eforturi de stimulare a călătoriilor, inclusiv permiterea reluării călătoriilor individuale în Taiwan pentru locuitorii din Shanghai şi cei din provincia Fujian.

Pachetul include, de asemenea, măsuri pentru facilitarea intrării produselor agricole şi piscicole taiwaneze pe piaţa continentală, simplificarea procesului de înregistrare pentru întreprinderile alimentare taiwaneze şi promovarea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii taiwaneze în China.

În domeniul economic, planul propune crearea de noi pieţe comerciale la scară mică, sprijinirea pescuitului taiwanez şi dezvoltarea infrastructurii portuare. De asemenea, îşi propune să promoveze o mai mare integrare în zonele din apropierea strâmtorii, cu aprovizionare comună cu apă, electricitate şi gaze a insulelor Kinmen şi Matsu, precum şi potenţiale conexiuni maritime cu Fujian.

În domeniul cultural se prevede extinderea distribuţiei producţiilor taiwaneze pe continent şi încurajarea participării profesioniştilor taiwanezi în industria audiovizuală, inclusiv în formate digitale precum micro-dramele.

Autorităţile chineze au indicat că aceste măsuri vizează promovarea dezvoltării paşnice a relaţiilor şi îmbunătăţirea bunăstării locuitorilor de pe ambele maluri ale strâmtorii.

Anunţul vine după întâlnirea de vineri între liderii PCC şi KMT, prima în aproape un deceniu, pe fondul creşterii presiunii militare chineze asupra insulei şi a posibilei vizite la Beijing a preşedintelui american Donald Trump în următoarele săptămâni.

De la venirea la putere a Partidului Democrat Progresist (DPP), partid suveranist, în 2016, China a suspendat contactele oficiale cu guvernul de la Taipei şi şi-a intensificat presiunea politică, diplomatică şi militară asupra insulei, pe care o consideră parte a teritoriului său.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...