Record. Economia Ungariei „sărbătorește” înfrângerea lui Viktor Orban. Miliarde de euro sunt pe drum. Investitorii cumpără deja masiv forinți

Record al ultimilor patru ani pentru forintul maghiar, în condițiile în care investitorii plasează în modenda țării vecine, ca umare a rezultatului alegerilor. Viktor Orban și partidul său iliberal, FIDESZ, au pierdut puterea după 16 ani.
Economica.net - lun, 13 apr. 2026, 11:39
Record. Economia Ungariei

victoria opoziției pro-europene fiind prognozată să ajute la deblocarea unor finanțări de ordinul miliardelor de euro de la Uniunea Europeană, transmite Bloomberg.

Moneda ungară s-a apreciat cu 1,9% luni dimineață, până la 367,65 forinți pentru un euro, după ce anterior a atins cel mai ridicat nivel de după aprilie 2022. Rezultatele la alegerile de duminică au confirmat pariurile investitorilor care s-au poziționat pentru o victorie istorică a partidului Tisza al lui Peter Magyar, scrie Agerpres. 

Rezultatele reprezintă un refuz al așa-numitei ‘democrații iliberale’ a lui Orban, care a fost susținută atât de președintele american Donald Trump, cât și de liderul rus Vladimir Putin. Cu aproape 99% din voturi numărate, formațiunea Tisza urmează să câștige o majoritate covârșitoare de două treimi în Parlament, ceea ce îi va permite să adopte rapid acte normative și să demonteze sistemul construit de Orban în 16 ani de putere.

Citește și: Ungaria are un nou lider. Cine este Peter Magyar, câștigătorul categoric al alegerilor, în faţa lui Viktor Orban

O supermajoritate pentru Peter Magyar înseamnă că piața va avea ‘încă un motiv pentru a prelungi creșterea forintului’, a declarat Frantisek Taborsky, analist la ING Bank. Câștigurile ar putea veni chiar și pe fondul unei schimbări a sentimentului pieței, după eșecul negocierilor de pace dintre SUA și Iran, a spus Taborsky.

Analiștii cred că victoria lui Magyar va ajuta la deblocarea accesului Ungariei la fondurile europene, care au fost parțial înghețate de Bruxelles din cauza încălcărilor statului de drept de către administrația Orban. De asemenea, partidul Tisza a promis că va lua măsuri pentru aderarea la zona euro, ceea ce ar reduce costurile de împrumut ale Ungariei, în prezent printre cele mai mari din UE, cu un randament al obligațiunilor guvernamentale pe 10 ani în monedă locală de aproximativ 7% în ultimele 12 luni.

‘Ne putem aștepta la o dezghețare semnificativă a relațiilor între Budapesta și Bruxelles’, a declarat Michal Jozwiak, analist valutar la Ebury. Aceasta ar trebui să ducă la eliberarea unor fonduri europene în valoare de aproximativ 17 miliarde de euro , precum și la împrumuturi cu dobândă mică pentru cheltuieli de apărare, oferind un ‘stimulent semnificativ de creștere pentru economia maghiară’, a spus Jozwiak. Acesta a adăugat că o supermajoritate ar putea duce la o creștere și mai accentuată a forintului, precum și a acțiunilor ungare.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...