China face încă un pas în „planul secular” pentru supremaţia planetară. Exporturile de baterii au explodat, în contextul crizei energetice provocată de războiul din Iran

China - Exporturile chineze de baterii cu litiu au crescut semnificativ, în primul trimestru, ceea ce confirmă interesul pentru surse alternative de energie care să contracareze criza energetică globală rezultată din războiul din Orientul Mijlociu, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 14 apr. 2026, 13:44
China face încă un pas în

China – Creşterea de 50% în ritm anual a exporturilor chineze de baterii cu litiu, în primul trimestru, a fost, probabil, influenţată şi de deciziile de livrare anticipată a bateriilor înainte de expirarea unei rambursări a taxelor la export. De la 1 aprilie, procentul de rambursare a fost redus de la 9%, până la 6%, iar China va elimina complet rambursarea începând din 2027, scrie Agerpres.

În context, creşterea exporturilor de baterii a fost însoţită de o creştere de două cifre a exporturilor de alte tehnologii „verzi”, inclusiv vehicule electrice şi turbine eoliene, a precizat directorul adjunct de la Administraţia Generală a Vămilor din China, Wang Jun. „Aceşti noi factori de creştere a exporturilor au continuat să câştige elan în primul trimestru”, a declarat Jung, marţi, într-o conferinţă de presă. Oficialul nu a oferit un motiv pentru această creştere.

Chiar dacă exporturile de baterii ale Chinei erau deja pe un trend ascendent, datele pentru primul trimestru arată o accelerare semnificativă, după avansul de 26% înregistrat pentru întregul an 2025.

Războiul din Iran s-a suprapus doar cu ultima lună a primului trimestrului, dar perturbarea severă şi continuă a aprovizionării globale cu combustibil a făcut ca securitatea energetică să fie o problemă mai urgentă pentru ţările dependente de importuri. Producătorii chinezi de baterii, deja o forţă dominantă în întregul lanţ de aprovizionare, se numără printre cei mai importanţi beneficiari.

Unele companii chineze au raportat un impact pozitiv de pe urma celor mai recente evoluţii.

Săptămâna trecută, Ningbo Deye Technology Co., un important producător de sisteme de stocare în baterii, a informat că profitul său pentru primul trimestru va creşte probabil cu până la 70% în ritm anual, cu un salt notabil al comenzilor din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est.

Te-ar mai putea interesa și
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane de solicitări de servicii la nivel internațional....
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea să înceapă să investească în arme nucleare
Guvernul Norvegiei ia în considerare posibilitatea ca fondul său suveran, cel mai mare din lume, să investească în companii ...
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR ...