Radu Crăciun se retrage din funcția de Președinte – Director General al BCR Pensii. Cristian Pascu este numit la conducerea companiei

BCR Pensii anunță retragerea lui Radu Crăciun din funcția de Președinte și Director General, după un mandat de 10 ani marcat de stabilitate, leadership solid și contribuții semnificative la dezvoltarea sistemului de pensii private din România, conform unui comunicat BCR.Cristian Pascu va fi noul șef al companiei de pensii.
Gabriela Ţinteanu - mie, 15 apr. 2026, 13:09
Radu Crăciun se retrage din funcția de Președinte – Director General al BCR Pensii. Cristian Pascu este numit la conducerea companiei

În perioada mandatului lui Radu Crăciun, BCR Pensii și-a consolidat poziția în piață, traversând cu succes contexte economice complexe și contribuind activ la promovarea sănătății financiare pe termen lung pentru clienții săi și întreaga piață per ansamblu. Cristian Pascu, în prezent Șef al Departamentului de Instituții Financiare în cadrul Băncii Comerciale Române, este numit la conducerea companiei.

După o perioadă îndelungată de implicare directă în conducerea executivă și în dinamica operațională zilnică, decizia lui Radu Crăciun de retragere marchează o tranziție firească într-o nouă etapă a parcursului său profesional și de viață, în care va putea valorifica experiența unei cariere extinse. „După o perioadă intensă de implicare executivă, consider că este momentul potrivit pentru această tranziție, în care pot contribui într-un alt mod, dar cu aceeași convingere la evoluția mediului de business și investițional din România. Le mulțumesc colegilor mei, o echipă remarcabilă, pentru că mi-au fost alături într-un domeniu vital pentru România, un domeniu care necesită responsabilitate și o perspectivă investițională strategică dincolo de ciclurile economice”, a declarat Radu Crăciun.

Funcția de Director General va fi preluată de Cristian Pascu. Cristian Pascu aduce la conducerea BCR Pensii o experiență de peste 25 de ani în domeniul bancar și al piețelor financiare, construită în jurul infrastructurii serviciilor de depozitare și custodie precum și relației cu investitori instituționali locali și străini. De-a lungul carierei sale, a avut un rol activ în dezvoltarea ecosistemului pieței de capital din România, prin implicarea în organisme profesionale și asociative relevante, contribuind la evoluția standardelor și a cadrului de funcționare al industriei.

„Sistemul de pensii private reprezintă un pilon esențial pentru stabilitatea economică și pentru sănătatea financiară a oamenilor. Rolul nostru este să livrăm încredere, siguranță și performanță sustenabilă pe termen lung. Preiau această responsabilitate cu respect pentru ceea ce a fost construit și cu ambiția de a duce mai departe misiunea BCR Pensii alături de colegii mei”, a declarat Cristian Pascu.

Numirea sa în funcția de Director General al BCR Pensii marchează o etapă de concentrare pe responsabilitățile executive ale companiei și pe dezvoltarea acesteia în perioada următoare. În acest context, Cristian Pascu va prioritiza misiunea BCR Pensii, urmând ca rolurile sale din cadrul AAF și Consiliul Bursei de Valori să fie preluate, în mod natural, de alți profesioniști ai industriei.

„Îi mulțumim lui Radu Crăciun pentru contribuția sa remarcabilă și pentru modul în care a ghidat compania într-o perioadă complexă pentru industrie. Suntem într-un moment în care consecvența și disciplina investițională sunt esențiale. De aceea, suntem încrezători că experiența și profilul profesional al lui Cristian Pascu vor susține sănătatea financiară a clienților noștri și dezvoltarea companiei în etapa următoare”, a spus Dana Dima, Președintele Consiliului de Supraveghere al BCR Pensii.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând trei persoane, transmite AFP, relatează Agerpres....
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate ...