Şoc de aprovizionare la carburanţi – Avertisment pentru toate ţările din UE. Reduceri ale consumului de combustibili în statele Uniunii Europene

Uniunea Europeană a avertizat miercuri statele membre că pieţele energetice se vor confrunta cu un şoc de aprovizionare prelungit în cazul în care conflictul din Iran continuă, ceea ce ar forţa reduceri ale consumului de combustibili, au declarat pentru Reuters diplomaţi din blocul comunitar.
AGERPRES - mie, 15 apr. 2026, 15:29
Şoc de aprovizionare la carburanţi - Avertisment pentru toate ţările din UE. Reduceri ale consumului de combustibili în statele Uniunii Europene

Livrările globale de energie sunt grav afectate de închiderea efectivă a Strâmtorii Ormuz, în mod obişnuit o rută de tranzit pentru 20% din gazele naturale lichefiate şi petrolul mondial. Europa nu s-a confruntat încă cu un deficit de aprovizionare, dar suferă de pe urma majorării preţurilor la ţiţei şi gaze, iar aeroporturile au avertizat că în câteva săptămâni s-ar putea confrunta cu un deficit de kerosen, scrie Agerpres.

Într-o întâlnire cu uşile închise la care au participat ambasadorii statelor membre UE, Comisia Europeană a informat că ia în considerare două scenarii principale, susţin diplomaţii.

Un purtător de cuvânt al Executivului comunitar nu a dorit să comenteze informaţia.

În scenariul în care se încheie un armistiţiu între SUA şi Iran, iar Strâmtoarea Ormuz nu mai este blocată, fluxurile de ţiţei şi gaze se redresează în câteva luni iar va continua până în 2030, din cauza pagubelor înregistrate la infrastructura din Qatar, a apreciat Comisia Europeană.

Dar dacă tensiunile continuă, pieţele energetice se vor confrunta cu un şoc de aprovizionare prelungit şi creşteri extreme ale preţurilor, efectele fiind resimţite în lanţurile de aprovizionare din industrie. Continuarea perturbării aprovizionării cu petrol ar putea determina o reducere a utilizării de combustibili, avertizează Executivul comunitar.

În acest scenariu, Europa ar putea să se confrunte cu dificultăţi în umplerea depozitelor de gaze înaintea iernii. De asemenea, pe plan local este posibil un deficit de kerosen, susţin diplomaţii.

Comisia Europeană analizează un plan menit să atenueze evoluţiile de pe pieţele energetice. Conform informaţiilor Reuters, sunt prevăzute reduceri al taxelor la electricitate şi implementarea mai rapidă a tehnologiilor verzi, pentru a reduce dependenţa Europei de combustibilii fosili şi pentru a proteja bloc de viitoare şocuri ale preţurilor la ţiţei şi gaze

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...