Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni din Europa Centrală și de Est

Banca Transilvania anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a atras 1 miliard de euro de pe piețele internaționale, printr-o emisiune de obligațiuni suprascrisa de aproape patru ori.
Cristian Negrei - mie, 15 apr. 2026, 21:56
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni din Europa Centrală și de Est

Prin această nouă emisiune, Banca Transilvania capitalizează încrederea oferită de baza să solidă de investitori internaționali, atenuând impactul volatilității ridicate din piețele financiare. BT trece astfel într-o nouă etapă de maturitate și recunoaștere că emitent relevant în rândul instituțiilor financiare din Europa.

Această emisiune de obligațiuni reprezintă primul instrument cu rating de tip Investment Grade, BBB-, evaluat de către agenția de rating Fitch. Vânzarea obligațiunilor a fost coordonată de băncile de investiții Goldman Sachs Bank Europe SE, J.P. Morgan, Morgan Stanley Nomura și BT Capital Partners, cu obiectivul unei distribuții extinse la nivel global. Ca Intermediar, BT Capital Partners, compania de brokeraj a Grupului Banca Transilvania, a coordonat cererea investitorilor din piață locală și din partea instituțiilor financiare internaționale.

Registrul de ordine a fost de 3,8 miliarde de euro, iar ordinele plasate provin de la peste 200 de investitori instituționali din 32 de țări, majoritar din Europa Continentală, reprezentând 46% din total, precum și din Regatul Unit, SUA sau Asia. Participanții sunt fonduri de investiții, fonduri de pensii, fonduri suverane, bănci comerciale, companii de asigurare, bănci private și instituții supranaționale, arătând diversitatea și calitatea bazei de investitori.

Cererea ridicată din partea acestora a contribuit la reducerea ratei cuponului de la 5,125%, cât se estima inițial, la 4,75%, o reducere de peste 30 de puncte baza.

„Mulțumim investitorilor pentru încrederea în Banca Transilvania și în România. Rezultatul acestei emisiuni de obligațiuni, cu o cerere de aproape patru ori peste nivelul oferit în vânzare, confirmă încă o dată performanță BT și faptul că România este atractivă pentru investitori, chiar și într-un context internațional marcat de incertitudini. Interesul puternic arată soliditatea băncii, precum și rolul tot mai important al țării noastre în regiune. Coordonatele tranzacției – prețul și volumul – sunt un reper pentru băncile din țară noastră în această perioada și astfel ajută întreagă piață, dar și potențialul de finanțare al țării. Sumele atrase ne vor ajută să ne susținem clienții, economia locală și proiectele de investiții – cu curaj și, în același timp, prudent și responsabil”, a declarat Omer Tetik, director general Banca Transilvania.

Obligațiunile au maturitatea în anul 2032, vor fi listate la Bursă de Valori din Dublin (Euronext Dublin) și sunt eligibile pentru cerință minimă de fonduri proprii și pasive (MREL). Acestea contribuie la menținerea unui nivel optim de fonduri, distinct de depozitele clienților, care sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare. BT este una dintre băncile de importantă sistemică în România, ceea ce implică anumite cerințe suplimentare de capital și finanțare eligibilă.

Consultanții juridici au fost Filip&Company, Freshfields Bruckhaus Deringer LLP, Clifford Chance Badea și Clifford Chance LLP. Deloitte Audit SRL a avut rolul de auditor financiar, iar KPMG Tax SRL a fost consultantul fiscal.

4 miliarde euro este suma atrasă de BT prin emisiuni de obligațiuni, începând cu 2023

Banca Transilvania a atras, începând cu 2023, aproape 4 miliarde de euro prin cele șapte emisiuni de obligațiuni derulate până acum. Nouă emisiune consolidează poziția BT că unul dintre cei mai activi emitenți de pe piață locală și regională.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Ghişeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu şi controale bazate pe analiza riscurilor
Program guvernare – Ghişeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu şi controale bazate pe analiza riscurilor
Digitalizarea procedurilor de reglementare şi introducerea unor garanţii financiare obligatorii pentru activităţile cu riscuri relevante sunt printre măsurile care vizează modernizarea......
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol şi gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 ...
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk – VIDEO
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk ...
Așa cum anunța ieri Economica.net, Tesla Inc. a prezentat oficial joi noul prototip al modelului de lux Roadster, însă ...
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Guvernul îşi propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiţii în transport, ...