Criză carburanţi – UE pregăteşte un plan pentru combustibilul de avioane, în contextul crizei din Iran

Uniunea Europeană elaborează planuri de răspuns la o iminentă criză a aprovizionării cu combustibil pentru avioane precum şi pentru a maximiza producţia rafinăriilor din blocul comunitar, au declarat mai mulţi oficiali consultaţi de Reuters.
AGERPRES - J, 16 apr. 2026, 08:41
Criză carburanţi - UE pregăteşte un plan pentru combustibilul de avioane, în contextul crizei din Iran

Companiile aeriene europene au avertizat că în următoarele săptămâni ar putea apărea o penurie de combustibil pentru avioane, din cauza războiului din Iran, ceea ce ar perturba călătoriile înainte de sezonul estival. Europa este mai dependentă de importurile de combustibil pentru avioane decât de orice alt combustibil pentru transport, în condiţiile în care aproximativ 75% din importurile sale de kerosen provin din Orientul Mijlociu, scrie Agerpres.

Începând de luna viitoare, Comisia Europeană va cartografia capacitatea de rafinare a produselor petroliere la nivelul întregului bloc comunitar şi va introduce măsuri „pentru a asigura utilizarea şi menţinerea deplină a capacităţii de rafinare existente”, se arată într-un proiect de propunere consultat de Reuters.

De asemenea, UE lucrează la măsuri care se concentrează pe aprovizionarea cu combustibil pentru avioane, dar acestea sunt încă în curs de elaborare, au declarat oficiali implicaţi în discuţii. Comisia a refuzat să comenteze aceste planuri, care urmează să fie publicate pe 22 aprilie.

Preţul combustibilului pentru avioane a crescut vertiginos după blocarea Strâmtorii Ormuz, iar companiile aeriene europene avertizează asupra creşterilor de preţuri, anulărilor şi a avioanelor imobilizate la sol dacă războiul nu se încheie curând. Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat, miercuri, că războiul cu Iranul s-ar putea încheia în curând, îndemnând lumea să fie atentă la „două zile uimitoare”, în timp ce forţele americane care impun o blocadă au întors navele care părăsesc porturile iraniene.

Companiile aeriene se pregătesc pentru o potenţială criză de aprovizionare, Agenţia Internaţională pentru Energie prognozând că ar putea apărea penurii de combustibil pentru avioane în lunile următoare, dacă Europa va putea înlocui doar jumătate din livrările pe care le primeşte în mod normal din Orientul Mijlociu.

Pe măsură ce producţia internă de petrol s-a redus, iar guvernele au încercat să treacă la surse de energie mai curate, capacitatea de rafinare a Europei a scăzut în ultimii ani.

AIE a declarat luna aceasta că multe rafinării europene funcţionează deja la capacitate maximă pentru producţia de combustibil pentru avioane.

„Furnizorii noştri (de combustibil pentru avioane) îşi schimbă prognozele şi nu mai sunt dornici să ofere o perspectivă pe o perioadă mai mare de o lună”, a declarat directorul tehnic de la Lufthansa, Grazia Vittadini.

Separat, un purtător de cuvânt al aeroportului londonez Heathrow a declarat că impactul războiului nu a afectat încă operaţiunile sale, deşi monitorizează situaţia.

Măsurile analizate de UE nu ar urma să aibă un impact asupra Marii Britanii, care se află în afara blocului comunitar.

Aprovizionarea cu combustibil pentru avioane este foarte inegală în Europa. Spania are opt rafinării şi este un exportator net de combustibil pentru avioane, în timp ce importurile acoperă peste 60% din cererea Marii Britanii. Companiile aeriene europene au solicitat UE să îmbunătăţească monitorizarea aprovizionării cu combustibil pentru avioane şi să ia în considerare achiziţionarea în comun de kerosen.

UE le impune ţărilor membre să menţină rezerve de petrol de urgenţă pentru 90 de zile, ca amortizor împotriva şocurilor de aprovizionare. Aici nu este inclusă şi o cerinţă specifică privind combustibilul pentru avioane, deşi ţările pot include acest combustibil şi alte produse petroliere în stocul lor.

Te-ar mai putea interesa și
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ce valoarea cumpărăturilor online de bunuri și servicii a atins 12,9......
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților ...
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit ...