Ministerul Agriculturii a acordat ajutoare de stat pentru 1.868 de pomicultori păgubiți de înghețul târziu de primăvară

Producătorii agricoli din sectorul pomicol afectaţi de îngheţul târziu de primăvară înregistrat în perioada aprilie - mai 2025 au primit un sprijin financiar cu o valoare totală de 58,54 de milioane de lei, respectiv 11,5 milioane de euro, informează, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 16 apr. 2026, 19:20
Ministerul Agriculturii a acordat ajutoare de stat pentru 1.868 de pomicultori păgubiți de înghețul târziu de primăvară

Sprijinul financiar a fost acordat pentru compensarea pierderilor economice înregistrate de producătorii agricoli din sectorul pomicol, ca urmare a fenomenelor climatice nefavorabile produse în primăvara anului 2025. Numărul beneficiarilor este de 1.868.

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a efectuat în data de 15 aprilie 2026 plata sprijinului financiar de urgenţă acordat producătorilor agricoli din sectorul pomicol afectaţi de îngheţul târziu de primăvară înregistrat în perioada aprilie – mai 2025. Valoarea totală autorizată şi plătită este de 11.499.989,03 euro, echivalentul a 58.538.440,81 lei, sumă acordată pentru 1.868 de beneficiari. Fondurile au fost asigurate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), la cursul de schimb de 5,0903 lei/euro”, se arată într-un comunicat al MADR.

Schema de sprijin, acordată sub formă de grant, a vizat următoarele specii pomicole: măr, păr, prun, cais/zarzăr, piersic, cireş, vişin, nectarin, nuc, alun şi migdal, în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 66/2026 privind acordarea unui sprijin financiar de urgenţă în agricultură pentru sectorul pomicol afectat de îngheţul târziu din primăvara anului 2025.

„Am spus de fiecare dată că vom fi alături de fermierii români atunci când se confruntă cu pierderi provocate de fenomene extreme. Plata acestui sprijin reprezintă un ajutor concret pentru producătorii din sectorul pomicol afectaţi de îngheţul târziu de primăvară şi o dovadă că intervenim rapid acolo unde este nevoie, pentru a susţine continuitatea activităţii agricole şi menţinerea producţiei autohtone”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, citat în comunicat.

Prin această măsură, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale continuă să ofere sprijin concret fermierilor afectaţi de fenomene meteorologice extreme şi să susţină menţinerea capacităţii de producţie în sectorul agricol, susţin reprezentanţii instituţiei.

Te-ar mai putea interesa și
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034, a anunţat, vineri, Ministerul Culturii. ...
Rata de ocupare a forţei de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forţei de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forţei de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din Uniunea Europeană s-a situat la 76,4% ...
CASCO. Butonul de Undo pe care ai vrea să-l ai în trafic
CASCO. Butonul de Undo pe care ai vrea să-l ai în trafic
În viața de zi cu zi, am ajuns să ne obișnuim cu ideea că aproape orice greșeală poate fi reparată. Ștergem un mesaj ...
Taiwan – Vicepreşedintele şi ministrul de Externe fac o vizită neobişnuită în Europa
Taiwan – Vicepreşedintele şi ministrul de Externe fac o vizită neobişnuită în Europa
Vicepreşedinta taiwaneză Hsiao Bi-khim, însoţită de ministrul de externe de la Taipei, Lin Chia-lung, face începând ...