China face presiuni asupra „cârtiţei” din UE, Spania, pentru a submina planurile blocului comunitar european de a-şi stimula companiile

Guvernul chinez face presiuni asupra Spaniei pentru a ajuta la subminarea propunerilor Uniunii Europene care vizează creşterea competitivităţii companiilor din blocul comunitar, informează Bloomberg citând o sursă din apropierea acestui dosar.
AGERPRES - vin, 17 apr. 2026, 08:59
China face presiuni asupra

Premierul spaniol Pedro Sanchez s-a întâlnit săptămâna aceasta la Beijing cu preşedintele Xi Jinping, ocazie cu care oficialii chinezi s-au plâns că Europa devine prea protecţionistă, a declarat sursa care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Oficialii chinezi au avertizat că politicile UE ar dăuna comerţului şi legăturilor politice dintre regiuni, scrie Agerpres.

Blocul comunitar se luptă să rămână competitiv după ce SUA a lansat un război comercial anul trecut şi China inundă piaţa unică a UE cu bunuri ieftine. Comisia Europeană a propus măsuri pentru a sprijini companiile autohtone în încercarea de a revitaliza producţia internă.

Luna trecută, Comisia a anunţat aşa-numita Lege a Acceleratorului Industrial, denumită şi iniţiativa „Fabricat în Europa”, care va impune naţiunilor UE să dea prioritate companiile autohtone în contractele de achiziţii publice. Obiectivul este acela de a asigura că o cincime din producţia economică a blocului comunitar provine din industria prelucrătoare în 2035.

De mai mulţi ani Spania se apropie de China, urmărind să atragă investiţii şi să diversifice alianţele, în contextul concurenţei dintre SUA şi China. Această strategie a intrat uneori în conflict cu UE, care a încercat să reducă riscurile faţă de China şi să îşi diminueze dependenţa excesivă în sectoare critice.

Această mişcare vine în contextul în care China a pierdut unul dintre cei mai apropiaţi parteneri ai săi din UE, premierul ungar Viktor Orban, al cărui partid a pierdut duminică alegerile parlamentare. Orban a strâns legăturile economice cu Beijingul, China devenind un partener cheie pentru Budapesta în domeniul vehiculelor electrice, precum şi în telecomunicaţii.

China a criticat Legea Acceleratorului Industrial a Uniunii Europene. Luna trecută, Ministerul Comerţului din China şi-a exprimat „îngrijorări serioase”, spunând că planul ar creşte incertitudinile pentru companiile chineze care investesc în UE, potrivit unui comunicat.

Planul „Fabricat în Europa” este esenţial pentru eforturile UE de a intensifica sprijinul pentru industriile strategice, de la automobile la oţel verde, Bruxelles-ul încercând să oprească un val de închideri de fabrici care riscă să slăbească regiunea în rivalitatea sa cu China şi SUA.

Într-un discurs ţinut la Madrid săptămâna trecută, vicepreşedintele Comisiei Europene, Stephane Sejourne, a declarat că „investiţiile chineze în Europa şi Spania pot fi compatibile cu reechilibrarea comerţului”. „Este posibil să utilizăm relaţia comercială pentru a dobândi noi tehnologii şi pentru transferul de cunoştinţe şi capacitate pentru creşterea economică în Europa. Această cale este îngustă, dar poate fi urmată”, a spus Stephane Sejourne.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Comisia Europeană despre România în raportul anual privind statul de drept în UE
Ce spune Comisia Europeană despre România în raportul anual privind statul de drept în UE
Comisia Europeană a publicat vineri cel de-al şaptelea Raport anual privind statul de drept, document care analizează evoluţiile din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi, în......
Şefa româncă de la Comisia Europeană spune că Europa se poate decarboniza fără să-şi închidă fabricile – Declaraţiile Roxanei Mânzatu despre revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS)
Şefa româncă de la Comisia Europeană spune că Europa se poate decarboniza fără să-şi închidă fabricile – ...
Colegiul Comisarilor a adoptat, vineri, revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) ...
Autostrada Unirii A8. Cum mai arată podul peste Prut de la Ungheni, început în primăvara anului trecut
Autostrada Unirii A8. Cum mai arată podul peste Prut de la Ungheni, început în primăvara anului trecut
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă vineri imagini noi cu șantierul podului peste Prut de ...
Creșteri de prețuri și azi în benzinăriile din România. Scumpirile ar putea continua, cotațiile internaționale cresc agresiv
Creșteri de prețuri și azi în benzinăriile din România. Scumpirile ar putea continua, cotațiile internaționale cresc ...
După Rompetrol, Lukoil, MOL și SOCAR au crescut și ele prețul motorinei azi – prețurile au rămas pe loc doar la Petrom ...