Mai merită să alimentezi în Bulgaria, după ultimele ieftiniri ale carburanților din România? CIFRE

După creșterea prețurilor la carburanți, tot mai mulți români au preferat să treacă granița și să alimenteze cu carburant în nordul Bulgariei, pentru că, la un moment dat, diferențele de preț erau foarte mari. Situația s-a mai schimbat după ultimele ieftiniri din România.
Mihai Nicuţ - S, 18 apr. 2026, 11:54
Mai merită să alimentezi în Bulgaria, după ultimele ieftiniri ale carburanților din România? CIFRE

Prețurile la carburanți au scăzut cu până la 1,36 lei pe litru în mai puțin de două săptămâni în România, ceea ce face ca opțiunea de a trece Dunărea și a alimenta în orașul bulgar Ruse să nu mai fie atât de surâzătoare în toate cazurile.

Asta pentru că diferențele de preț nu mai sunt la fel de mari, cel puțin în cazul motorinei, cel mai folosit carburant din România. Ba chiar în majoritatea situațiilor a ajuns mai ieftin la noi decât în Bulgaria.

Mai jos, puteți vedea câteva comparații între prețurile din Giurgiu și cele din Ruse. Pentru România, am folosit comparatorul de prețuri al Consiliului Concurenței, iar pentru Bulgaria portalul Fuelo. Am luat în calcul un curs valutar de 5,1 lei pentru un euro.

Iată prețurile la motorină:

OMV Giurgiu: 9,02 lei litrul. OMV Ruse: 9,08 lei litrul (1,78 euro)

Lukoil Giurgiu: 9,02 lei litrul. Lukoil Ruse: 9,13 lei litrul (1,79 euro)

Rompetrol Giurgiu: 9,02 lei litrul. Rompetrol Ruse: 9,13 lei litrul (1,79 euro)

Cele mai mici prețuri din România sunt la Petrom, unde motorina costă azi, după ultimele ieftiniri, 8,93 lei litrul, adică echivalentul a 1,75 euro pe litru. Petrom nu are însă rețea de benzinării din Bulgaria, ca să putem compara pentru aceeași rețea.

După cum am văzut, prețurile la noi sunt mai mici decât în cele trei lanțuri mari, și sunt mai mici și decât cele din lanțurile Eko sau Shell. Am găsit câteva benzinării în Ruse –  lanțul Power Oil, unde motorina este mai ieftină decât la Petrom– 1,67 euro pe litru.

Iată prețurile la benzină:

OMV Giurgiu: 8,28 lei litrul. OMV Ruse: 7,70 lei litrul (1,51 euro)

Lukoil Giurgiu: 8,28 lei litrul. Lukoil Ruse: 7,60 lei litrul (1,49 euro)

Rompetrol Giurgiu: 8,28 lei litrul. Rompetrol Ruse: 7,65  lei litrul (1,50 euro)

Cele mai mici prețuri din România sunt tot la Petrom, unde benzina costă, după ultimele ieftiniri, 8,17 lei lei pe litru. Deci prețul este mai mare la noi, la benzină, decât în Bulgaria, daca ne referim la benzinăriile de lanț.

Așadar, șoferii de mașini cu motoare diesel nu prea mai au motive să alimenteze în Bulgaria, dar mai există încă un stimulent pentru cei cu mașini pe benzină, unde există încă un câștig de 50-60 de bani pe litru.

 

Te-ar mai putea interesa și
Google oferă acces gratuit studenților din România la instrumente avansate Gemini AI pentru 12 luni
Google oferă acces gratuit studenților din România la instrumente avansate Gemini AI pentru 12 luni
Cu doar câteva săptămâni înainte de începerea unui nou an universitar, Google anunță că lansează o ofertă adresată studenților din România, prin care aceștia beneficiază de 12 luni de......
Gigantul britanic Aggreko mută în România reparațiile pe care le făcea în Dubai și deschide un nou centru de service
Gigantul britanic Aggreko mută în România reparațiile pe care le făcea în Dubai și deschide un nou centru de service
Compania britanică Aggreko, unul dintre principalii furnizori globali de soluții tehnice de energie și control al temperaturii ...
Polonezii de la Symfonia Group se extind în România prin achiziția Setrio
Polonezii de la Symfonia Group se extind în România prin achiziția Setrio
Symfonia Group, companie poloneză de software pentru administrarea afacerilor, cu o istorie de peste 30 de ani și sediul ...
Criza din Strâmtoarea Ormuz stimulează cererea globală de cărbune, care va atinge un nivel record în 2026 – AIE
Criza din Strâmtoarea Ormuz stimulează cererea globală de cărbune, care va atinge un nivel record în 2026 – AIE
Cererea mondială de cărbune este prognozată să crească cu 1,2% în 2026, ajungând la un nivel record de 8,94 miliarde ...