România, locul 4 în UE la creşterea numărului înmatriculărilor de autoturisme noi, în perioada ianuarie-noiembrie 2014

Vânzările de autovehicule în Uniunea Europeană şi în ţările EFTA au înregistrat un avans de 5,5% în perioada ianuarie-noiembrie 2014, iar majoritatea pieţelor auto europene au raportat creşteri, cu excepţia Austriei, Belgiei, Olandei şi Elveţiei, conform datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), publicate marţi.
Economica.net - mar, 16 dec. 2014, 09:26
România, locul 4 în UE la creşterea numărului înmatriculărilor de autoturisme noi, în perioada ianuarie-noiembrie 2014

Astfel, înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană şi în ţările EFTA au urcat, în primele 11 luni ale anului, la 12.010.154 vehicule, de la 11.386.616 unităţi în perioada similară din 2013, iar cele mai importante creşteri s-au înregistrat în Portugalia (34,5%), Islanda (30,8%) şi Irlanda (29,4. %). Pe locul patru se află România, care a înregistrat, în perioada ianuarie-noiembrie 2014, o creştere de 23,9%, fiind înmatriculate 64.577 de autoturisme, faţă de 52.141 de unităţi în primele 11 luni din 2013, scrie Agerpres.

Toate pieţele auto majore au raportat creşteri ale vânzărilor, de la 18,1% în Spania la 9,4% în Marea Britanie, 4,3% în Italia, 2,6% în Germania şi 1,1% în Franţa.

Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană şi în ţările EFTA au crescut în noiembrie cu 1,2%, la 989.457 vehicule, de la 977.607 de unităţi în perioada similară din 2013. Este a 15-a lună consecutivă de creştere, redresarea economiei zonei euro încurajând consumatorii să achiziţioneze noi modele.

Statisticile ACEA vizează pieţele auto din 29 de state europene – 26 din UE (fără Malta) şi trei state EFTA – Islanda, Norvegia şi Elveţia.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...