Iranul a atacat trei nave comerciale în Strâmtoarea Ormuz

Iranul a anunţat miercuri că a atacat şi că ar fi imobilizat sau sechestrat trei nave comerciale care au încercat să traverseze Strâmtoarea Ormuz fără autorizaţia sa, relatează agenţiile DPA şi AFP.
AGERPRES - mie, 22 apr. 2026, 15:16
Iranul a atacat trei nave comerciale în Strâmtoarea Ormuz

Un prim anunţ al Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC) a semnalat iniţial interceptarea a două nave „contraveniente”, despre care a susţinut că le-a redirecţionat către apele teritoriale iraniene, iar într-o declaraţie ulterioară a fost menţionată şi o a treia navă, scrie Agerpres.

Navele au fost identificate de Gardienii Revoluţiei ca fiind „MSC-Francesca”, afirmând că această navă port-container sub pavilion panamez aparţine „regimului sionist” – referire la Israel -, „Epaminondas”, navă sub pavilion liberian de asemenea port-container care, susţine IRGC, „perturba sistemele de navigaţie şi punea în pericol siguranţa maritimă”, şi nava „Euphoria”, tot sub pavilion liberian şi deţinută de un operator grec.

Incidentele au fost confirmate de agenţia britanică pentru siguranţă maritimă UKMTO (United Kingdom Maritime Trade Operations). Conform acestei surse, nava Epaminondas a fost abordată de o vedetă rapidă a IRGC, care a deschis focul, fără să se înregistreze victime sau pagube la bordul navei comerciale. Nava MSC-Francesca a fost atacată la opt mile nautice de coastele iraniene, la o distanţă similară fiind atacată şi nava Euphoria, de asemenea fără victime sau pagube, dar aceasta nu şi-a mai continuat deplasarea.

Ca represalii după războiul pornit împotriva sa de SUA şi Israel, Iranul a blocat de facto Strâmtoarea Ormuz, ameninţând că va ataca acolo orice navă ce are legături cu SUA, Israel şi cu aliaţii acestora. Potrivit Teheranului, orice navă care tranzitează acest coridor trebuie să obţină în prealabil o autorizaţie din partea sa.

La rândul său, preşedintele american Donald Trump a impus o blocadă asupra porturilor iraniene, după eşecul negocierilor desfăşurate pe 11 aprilie în Pakistan, în timp ce este aştepată o nouă rundă de negocieri. Totuşi, potrivit companiei Lloyd’s List Intelligence, care monitorizează traficul maritim, blocada americană a fost ocolită până marţi de cel puţin 26 de nave ale „flotei fantomă” iraniene, adică nave aflate pe lista de sancţiuni impuse unilateral Iranului de SUA şi/sau UE.

Te-ar mai putea interesa și
Planul gigantic prin care One United Properties vrea să-i întreacă pe frații Pavăl pe piața de birouri
Planul gigantic prin care One United Properties vrea să-i întreacă pe frații Pavăl pe piața de birouri
One United Properties face schimbări majore pentru următorii cinci ani, a anunțat Victor Căpitanu, cofondatorul și CEO-ul companiei, în cadrul Capital Markets Day. Unul dintre obiective este......
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a fost chemat vineri la Parchetul Militar de pe lângă ...
Criza la metrou. Bugetul Metrorex pe 2026 ar putea fi aprobat azi. Când vor fi plătite salariile și câți bani se alocă pentru investiții
Criza la metrou. Bugetul Metrorex pe 2026 ar putea fi aprobat azi. Când vor fi plătite salariile și câți bani se alocă ...
Bugetul pe 2026 al Metrorex ar putea fi aprobat azi în ședința de Guvern, ceea ce înseamnă că angajații companiei ...
Studiu Vela Group: Situația pensiilor din România în T2 2026
Studiu Vela Group: Situația pensiilor din România în T2 2026
Acest studiu este realizat de Vela Group pe baza celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică ...