UPDATED Zeci de benzinării Petrom au rămas fără motorină, din cauza prețurilor mici. Ce spune compania

Mai multe benzinării Petrom au rămas fără motorină standard azi, potrivit unor surse din piață și observațiilor noastre. Stocurile s-au epuizat din cauza prețurilor mult mai mici decât cele din alte stații, ca urmare a efectelor legii de plafonare a adaosului comercial pe tot lanțul. Compania spune că apar situații în care unele stații sunt "golite" dar că realimentarea se face rapid.
Mihai Nicuţ - J, 23 apr. 2026, 16:33
UPDATED Zeci de benzinării Petrom au rămas fără motorină, din cauza prețurilor mici. Ce spune compania

Zeci de benzinării Petrom nu mai vând la această oră motorină standard pentru că au răms fără stocuri, numărul acestora fiind de 60, potrivit unor surse din piață.

Motivul, așa cum explicam în acest text, este prețul mic al Petrom comparativ cu cele ale concurenței, diferența dintre cea mai ieftină și cea mai scumpă motorină fiind de peste 60 de bani pe litru. Ca atare, cum prețul este mult mai mic aici, clienții sunt tentați să cumpere de aici.

La jumătatea zilei de azi, Petrom a crescut prețurile cu 20 de bani pe litru

Așa cum explicam în textul scris de dimineață, încă de duminică au fost observate anumite cazuri, izolate, în care benzinăriile Petrom rămăseseră fără carburant, dar situația s-a remediat;

De când a început însă criza energetică generată de răzbiul din Iran, prețurile au crescut enorm, ca urmare a blocării strîmtorii Ormuz, care a gâtuit aprovizionarea globală. Prețurile au crescut, în prima fază, cu circa 2 lei pe litru la motorină – cel mai folosit produs. Însă, oarecum surprinzător, prețurile au revenit, la Petrom, după ieftinirile consecutive de acum câteva zile, la nivelurile dinaintea războiului, dar asta fără ca prețul țițeiului sau produselor petroliere să coboare la fel de mult, iar influența scăderii accizei, decisă de Guvern, a fost și ea limitată – 36 de bani pe litru.

Voci din industrie ne-au spus că, acum, alături de cotațiile internaționale, cea mai mare influență în preț o are actul normativ prin care Guvernul a limitat adaosul, pe tot lanțul, pentru companiile petroliere, la nivelul de anul trecut.

Nu toate companiile sunt influențate la fel, pentru că unele sunt integrate (Petrom, Rompetrol), altele doar vând carburanții pe care îi cumpără de la primele două – care au și rafinării – și din import, și și modele de business ale Petrom și Rompetrol sunt diferite – primii sunt și producători de țiței care asigură încă mai mult de jumătate din necesar iar ceilalți importă tot.

Petrom pare ca a fost afectată cel mai mult de noul mod de calcul al prețului, care a obligat-o la ieftiniri masive pentru ca veniturile din adaosul practicat acum pe tot lanțul de rafinare li distribuție să coboare la același nivel de anul trecut. Și, cum ieftinirea a atras cumpărătorii, compania care are o rețea de peste 500 de stații, a început să rămână fără stocuri în unele stații.

Ce spune Petrom

Iată răspunsul oferit de Petrom la solicitarea de informații din partea noastră:

„Implementarea unei noi metodologii de calcul a prețului la pompa ca urmare a intervențiilor administrative a condus la reduceri semnificative ale prețurilor din stațiile noastre.

Prețurile curente la pompă reflectă atât limitarea adaosului în activitatea de distribuție, cât și în activitatea de rafinare, precum și avantajele generate de modelul de business integrat.Această evoluție a generat o creștere accelerată a cererii.

În acest context, în unele stații pot apărea temporar situații de indisponibilitate a produsului. Acestea sunt efecte punctuale și de scurtă durată, stațiile fiind realimentate rapid.

Mulțumim clienților pentru înțelegere”

Te-ar mai putea interesa și
Tesla suferă. Acțiunile gigantului scad după ce a obţinut un profit sub aşteptări în al doilea trimestru din 2026
Tesla suferă. Acțiunile gigantului scad după ce a obţinut un profit sub aşteptări în al doilea trimestru din 2026
Grupul american Tesla, specializat în vehicule electrice şi stocarea energiei, a anunţat miercuri seara un profit net sub aşteptări pentru al doilea trimestru, în pofida unei creşteri a......
Ziua 12 de atacuri ale SUA în Iran
Ziua 12 de atacuri ale SUA în Iran
Armata Statelor Unite a lansat noi lovituri asupra unor ţinte militare din Iran pentru a 12-a noapte consecutiv, relatează ...
ICCJ se va pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
ICCJ se va pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa joi în dosarul pe care l-a câştigat în primă instanţă cu Guvernul ...
UPDATE: Bigster nu poate susține singur vânzările Dacia în Europa. Livrările scad, cota de piață se prăbușește
UPDATE: Bigster nu poate susține singur vânzările Dacia în Europa. Livrările scad, cota de piață se prăbușește
Raportul ACEA pentru primele șase luni din 2026 arată că marca Dacia a vândut în Europa 281.814 de vehicule, valoare ...