SUA și UE semnează un plan nou de cooperare în domeniul mineralelor critice

Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană au semnat vineri un plan de cooperare pentru consolidarea lanţurilor de aprovizionare cu minerale critice, esenţiale pentru tehnologiile avansate şi industria militară, cu obiectivul de a progresa către un acord comercial în acest sector strategic care este dominat intens de China, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 24 apr. 2026, 21:39
SUA și UE semnează un plan nou de cooperare în domeniul mineralelor critice

Planul a fost semnat la o ceremonie la Washington de către secretarul de stat american Marco Rubio şi comisarul european pentru Comerţ Maros Sefcovic.

„Acesta demonstrează o conştientizare şi un angajament în creştere la nivel global, în special cu aliaţii noştri din Europa, asupra importanţei lanţurilor de aprovizionare şi a mineralelor critice pentru succesul economiilor noastre şi securitatea noastră naţională”, a declarat Rubio.

„Concentrarea excesivă a acestor resurse, faptul că sunt dominate de unul sau două locuri, reprezintă un risc inacceptabil”, a adăugat el, făcând aluzie la China.

La rândul său, Comisia Europeană a publicat un comunicat în care afirmă că, în virtutea respectivului plan, SUA şi UE vor colabora pentru „o gamă extinsă de politici şi instrumente comerciale”.

Printre domeniile de cooperare sunt menţionate stabilizarea preţurilor, unele subvenţii, promovarea investiţiilor şi a cercetării, stabilirea de standarde comune pentru minerit şi reciclare, precum şi mecanisme de răspuns rapid la întreruperile în aprovizionare. Aceste instrumente vor fi aplicate iniţial pentru anumite minerale critice şi lanţurile de aprovizionare asociate acestora.

Washingtonul şi Bruxellesul mai menţionează că discuţiile lor sunt complementare celor din alte forumuri internaţionale, în contextul creşterii concurenţei globale pentru accesul la minerale esenţiale pentru tranziţia energetică şi industria tehnologică.

Aşa-numitele minerale critice sunt esenţiale pentru fabricarea semiconductorilor, a bateriilor de ultimă generaţie şi a unei game largi de componente electronice şi produse tehnologice.

Planul anunţat vineri survine în urma acordului de cooperare încheiat în februarie între SUA şi UE pentru aprovizionarea cu materii prime critice pentru a contracara concurenţa din partea Chinei, care poate furniza astfel de resurse la preţuri mult inferioare celor cerute de alte ţări.

China, care concentrează majoritatea rezervelor mondiale de minerale rare (pământuri rare), domină nu numai extracţia acestora, dar a dezvoltat şi un cvasi-monopol asupra procesului de rafinare a lor. China controlează în acest mod furnizarea unor metale strategice, cum ar fi galiul, utilizat la fabricarea semiconductorilor.

Or, blocul comunitar a învăţat pe propria piele în timpul crizei provocate de pandemia COVID-19 cum dependenţa faţă de materiile prime critice importate din China i-ar putea bloca lanţurile de aprovizionare. De atunci, UE încearcă să găsească noi parteneri şi a mai semnat acorduri cu Japonia, Australia şi Canada.

Te-ar mai putea interesa și
Director de vânzări Dacia: Va exista o creștere a costurilor odată cu Euro 7. Prețurile vor fi stabilite astfel încât să rămânem competitivi
Director de vânzări Dacia: Va exista o creștere a costurilor odată cu Euro 7. Prețurile vor fi stabilite astfel încât ...
Odată cu prezentarea rezultatelor comerciale ale mărcii Dacia pentru prima jumătate a lui 2026, Frank Marotte, directorul global de marketing, vânzări și operațiuni, a explicat ce se va......
Lucrare tehnică programată la CTE Grozăvești. Centrala nu va funcționa timp de șase ore
Lucrare tehnică programată la CTE Grozăvești. Centrala nu va funcționa timp de șase ore
Electrocentrale București (ELCEN) a anunțat astăzi că luni, 27 iulie 2026, în intervalul orar 09.00 – 15.00, va fi ...
Tragedie la Berlin: Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride
Tragedie la Berlin: Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride
Poliţia germană a emis duminică un aviz de căutare pentru un bărbat în vârstă de 21 de ani, suspectat că, sâmbătă ...
Serviciile speciale din Georgia investighează un posibil sabotaj după două avarii energetice majore
Serviciile speciale din Georgia investighează un posibil sabotaj după două avarii energetice majore
Georgia a înregistrat sâmbătă o nouă avarie energetică majoră care a perturbat alimentarea cu electricitate în capitala ...