Nicușor Dan are consultări cu partidele despre programele SAFE şi PNRR

Preşedintele Nicuşor Dan are consultări, luni, la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor pro-europene despre programele SAFE şi PNRR, a anunţat, duminică, Administraţia Prezidenţială.
AGERPRES - lun, 27 apr. 2026, 08:08
Nicușor Dan are consultări cu partidele despre programele SAFE şi PNRR

La întrevedere vor participa liderii Partidului Social Democrat, Partidului Naţional Liberal, Uniunii Salvaţi România, Uniunii Democrate Maghiare din România şi ai Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, scrie Agerpres.

Tema este implementarea programelor majore pentru România – SAFE, PNRR, precizează sursa citată.

„Îmi voi exercita în continuare rolul de mediator. Ca atare, i-am invitat, luni, pe liderii celor patru partide politice pro-europene şi pe liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, pentru a avea o discuţie tehnică şi aplicată despre programele majore pentru România, precum SAFE şi PNRR”, a menţionat preşedintele Nicuşor Dan, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.

Invitaţia vine după ce şeful statului a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de interimari din Guvern.

După declanşarea crizei politice prin retragerea de către PSD a sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, şeful statului a avut şi miercurea trecută consultări la Palatul Cotroceni cu formaţiunile politice din coaliţia de guvernare, la finalul cărora a arătat că reprezentanţii acestora şi-au afirmat disponibilitatea de cooperare în privinţa proiectelor esenţiale pentru România în perioada următoare – aderarea la OECD, implementarea programelor SAFE şi PNRR.

„Dincolo de criza asta politică, trebuie să spunem şi să asigurăm românii că avem instituţii ale statului care funcţionează. Suntem un stat funcţional, cu o diferenţă de opinie la nivel politic. Nu se pune în discuţie direcţia pro-occidentală a României. Fiecare din partidele care au venit azi şi minorităţile naţionale au afirmat expres că exclud o guvernare cu forţe anti-occidentale, recte AUR, şi fiecare dintre ele şi-au exprimat disponibilitatea de cooperare în mod special, particular, pe proiectele esenţiale pe care România le are în perioada imediat următoare, OECD, SAFE, PNRR. Deci, calm şi vom trece prin asta!”, a transmis preşedintele după consultările de miercuri.

Cu o săptămână în urmă, România a intrat în criză politică, după ce Partidul Social Democrat, membru al coaliţiei de guvernare, a decis să îi retragă sprijinul prim-ministrului liberal Ilie Bolojan.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...