Noile proiecte de racordare și licențiere ale capacităților energetice au fost puse în dezbatere publică finală de ANRE. Ce se modifică

ANRE a publicat în consultare publică, timp de 10 zile, modificările la regulamentul de racordare și la cel de licențiere a noilor proiecte energetice după prima etapă de dezbatere publică și după ce a preluat și o parte din observațiile Guvernului. 
Mihai Nicuţ - lun, 27 apr. 2026, 22:26
Noile proiecte de racordare și licențiere ale capacităților energetice au fost puse în dezbatere publică finală de ANRE. Ce se modifică

Proiectul de ordin pentru modificarea și completarea unor ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din domeniul racordării utilizatorilor la rețeaua electrică de interes public – faza a II-a

și

Proiectul de Ordin privind modificarea şi completarea Regulamentului pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 6/2025 – faza a II-a

sunt postate pe site-ul Autorității.

Cele mai importante modificări pe care noul Regulament de Racordare le propune sunt:

-Instituirea unei garanții de 20 de euro per kilowatt instalat care va fi depusă pentru ca solicitantul să poată participa la licitația de alocare a capacităților disponibile de racordare pentru noile proiecte de producție și stocare de energie din toamna acestui an. Această garanție va fi eliberată sau executată la finalizarea licitației.

-Instituirea unei garanții de 20% din valoarea tarifului de racordare care trebuie constituită după ce solicitantul depune cererea de racordare și se elaborează și se avizează de către operator studiul de soluție.

ANRE va modifica și Regulamentul de acordare al licențelor și autorizațiilor, prin:

-Instituirea unei garanții de 30 de euro per kilowatt instalat care trebuie constiuită la momentul solicitării Autorizației de Înființare, drept o condiție pentru obținerea ei. Pentru Autorizațiile de Înființare care sunt deja emise în acest moment, garanția de 30 de euro per kilowatt instalat va trebui constituită dacă beneficiarul nu finalizează investiția în termenul de valabilitate și va solicita ANRE prelungirea Autorizației de Înființare. Această garanție se eliberează la momentul finalizării investiției.

Prin aceste modificări se urmăresc două ținte simultan, potrivit ANRE:

Reducerea ”stocului” de ATR-uri existente la momentul de față, în condițiile în care dacă beneficiarii nu finalizează investițiile în termenul de valabilitate vor solicita prelungirea Autorizațiilor de Înființare și vor trebui să depună garanția de 30 de euro per kilowatt instalat.

Descurajarea fermă a caracterului speculativ al proiectelor, prin instituirea unor filtre financiare crescute atât pentru procesul de racordare, cât și pentru procesul de autorizare.

„După consultarea publică, vom decide, împreună cu industria, forma finală. Pentru că în energie, nu viteza promisiunilor contează, ci megawații care chiar ajung în sistem”, a afirmat președintele ANRE.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce aduce praful saharian în România şi în alte ţări din Europa – „Migranţii invizibili” ce pot schimba ecosistemul. Oamenii de ştiinţă studiează microorganismele transportate din Africa, mai ales efectele lor în agricultură
Ce aduce praful saharian în România şi în alte ţări din Europa – „Migranţii invizibili” ce pot schimba ...
Episoadele de praf saharian care ajung periodic deasupra Europei nu transportă doar particule fine de nisip, ci și microorganisme capabile să modifice ecosistemele solului, arată cercetări......
Electricul BMW i3 poate fi comandat în România: vezi cât costă mașina cu autonomie de 900 km
Electricul BMW i3 poate fi comandat în România: vezi cât costă mașina cu autonomie de 900 km
Al doilea model Neue Klasse, BMW i3, poate fi comandat în România. Versiunea de debut a mașinii electrice cu autonomie ...
Smart Compact Van, noua gamă Stellantis dedicată firmelor care caută flexibilitate și o platformă multienergie
Smart Compact Van, noua gamă Stellantis dedicată firmelor care caută flexibilitate și o platformă multienergie
Versiune a familiei de vehicule Compact Van a Stellantis, Smart Compact Van a fost concepută având șoferul în mijlocul ...
JD Vance nu merge în Elveţia pentru discuţiile cu Iranul
JD Vance nu merge în Elveţia pentru discuţiile cu Iranul
Vicepreşedintele Statelor Unite JD Vance nu se va mai deplasa în Elveţia joi seară pentru a începe discuţiile în vederea ...