România profundă: peste 200.000 de români nu aveau loc de muncă în 2025, dar nu căutau de lucru sau nu erau dispuşi să înceapă lucrul – date oficiale

Un număr de 204.500 de persoane inactive doreau să lucreze în anul 2005, dar fie nu căutau de lucru, fie nu erau disponibile să înceapă lucrul, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - mie, 29 apr. 2026, 09:55
România profundă: peste 200.000 de români nu aveau loc de muncă în 2025, dar nu căutau de lucru sau nu erau dispuşi să înceapă lucrul - date oficiale

Potrivit sursei citate, ponderea persoanelor subocupate în totalul populaţiei active a fost în anul 2025 de 0,9%, cu 0,2 puncte procentuale mai scăzută decât în anul precedent.

Totodată, forţa de muncă potenţială adiţională, care cuprindea 204.500 de persoane, a fost în scădere cu 8,6% faţă de anul anterior, scrie Agerpres.

Anul trecut, numărul şomerilor BIM a fost de 500.300 de persoane.

Institutul Naţional de Statistică precizează că rata şomajului este cel mai vizibil indicator rezultat din Ancheta forţei de muncă în gospodării, utilizat pentru a caracteriza o multitudine de aspecte economice şi sociale. Alături de acesta, pentru a oferi o imagine completă a situaţiei şi evoluţiei pieţei muncii, INS publică, cu periodicitate anuală, un set de trei indicatori, reprezentând categorii de populaţie ocupată sau inactivă având unele similitudini cu populaţia în şomaj şi grade diferite de ataşament faţă de piaţa muncii (comparativ cu situaţia standard a categoriei din care fac parte) şi anume: persoane subocupate; persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul; persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul.

Ultimii doi indicatori („persoane inactive care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile să înceapă lucrul” şi „persoane inactive care nu caută un loc de muncă, dar sunt disponibile să înceapă lucrul”) alcătuiesc împreună „forţa de muncă potenţială adiţională„.

Din rândul populaţiei inactive în vârstă de 15-74 ani (6,175 milioane de persoane), 204.500 de persoane constituiau forţa de muncă potenţială adiţională (în scădere cu 19.3000 faţă de anul precedent). Dintre persoanele care făceau parte din forţa de muncă potenţială adiţională, 199.200 de persoane erau disponibile să înceapă lucrul, dar nu căutau un loc de muncă. În anul 2025, raportul procentual dintre această categorie de persoane şi populaţia activă a fost de 2,4%.

INS mai arată că doar un număr nesemnificativ de persoane, deşi căutau un loc de muncă, nu erau disponibile să înceapă lucrul.

În anul 2025, 75.400 de persoane ocupate cu program parţial doreau şi erau disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent, fiind considerate persoane subocupate. Această categorie de persoane a reprezentat 0,9% din populaţia activă, 1% din populaţia ocupată şi 40,1% din numărul total al persoanelor care lucrau cu program de lucru parţial. Faţă de anul precedent, numărul persoanelor subocupate a scăzut cu 12.100.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...