Putin şi Trump au discutat la telefon despre Iran şi Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat la telefon cu omologul său american, Donald Trump, a declarat miercuri presei consilierul diplomatic al preşedintelui rus, Iuri Uşakov, adăugând că cei doi lideri au discutat în principal despre războiul din Orientul Mijlociu. Putin a propus de asemenea un nou armistiţiu în Ucraina, au consemnat Reuters şi AFP.
AGERPRES - J, 30 apr. 2026, 06:46
Putin şi Trump au discutat la telefon despre Iran şi Ucraina

„Preşedinţii au acordat o atenţie deosebită situaţiei din Iran şi Golful Persic”, a spus Uşakov, menţionând că liderul rus a prezentat idei privind rezolvarea conflictului legat de programul nuclear al Iranului, fără a da detalii.

Acesta a adăugat că „Vladimir Putin consideră că decizia lui Donald Trump de a prelungi armistiţiul cu Iranul este cea corectă, deoarece ar trebui să ofere o şansă negocierilor şi, per ansamblu, să contribuie la stabilizarea situaţiei”, scrie Agerpres.

Preşedintele rus a propus de asemenea o repetare a armistiţiului temporar în Ucraina pentru a marca aniversarea sfârşitului celui de-al doilea război mondial, la începutul lui mai, iar Trump a reacţionat pozitiv şi s-a declarat convins că un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina este aproape, a mai spus consilierul.

Putin a anunţat un armistiţiu similar anul trecut, care a durat trei zile, dar nu a fost convenit cu Kievul.

Convorbirea „amicală şi profesională” de miercuri, care a durat peste o oră şi jumătate, a fost prima anunţată public între cei doi lideri din 9 martie, la nouă zile după ce SUA şi Israelul au lansat războiul cu Iranul.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții de milioane de euro pentru fiecare MW construit
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții ...
Proiectele de centre de date anunțate în România în 2025 și 2026 ar putea transforma radical piața locală și atrage investiții de milioane de euro pentru fiecare MW de capacitate......
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Puțin cunoscut în România, scandalul practicilor înșelătoare de finanțare auto din Marea Britanie a generat deja multe ...
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția ...
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...