Angajatii Dacia si Renault vor primi acțiuni la preț preferențial, din nou

Oficialii grupului Renault au anunțat astăzi demararea unei noi ediții a planului prin care angajații săi din mai multe țări, inclusiv România, pot deveni acționari.
Robert Stan - lun, 04 mai 2026, 10:29
Angajatii Dacia si Renault vor primi acțiuni la preț preferențial, din nou

Pentru al cincilea an consecutiv, Renault Group derulează planul care transformă angajații săi în acționari. Conform celor de la Renault, „această nouă ediție reflectă angajamentul grupului de a consolida partajarea valorii și de a implica în mod sustenabil toți angajații săi în performanța sa și în implementarea strategiei sale pe termen lung”.

În prezent, peste 90% dintre angajați sunt acționari ai Renault S.A., părțile deținute de ei reprezentând la 31 decembrie 2025 nu mai puțin de 6,12% din capitalul social. Ambiția grupului francez este ca angajații săi să controleze, pe termen lung, aproximativ 10% din capitalul social al companiei.

În acest context, ca și în anii trecuți, aproape 100.000 de angajați eligibili din 24 de țări, inclusiv România, vor putea să subscrie la acest program de acționariat.

În perioada 11 – 29 mai 2026, angajații eligibili vor avea oportunitatea de a achiziționa acțiuni Renault S.A. la un preț preferențial de 21,55 de euro, datorită unei reduceri de 30% aplicate prețului de referință de 30,78 euro. Această reducere se aplică tuturor acțiunilor subscrise în cadrul acestei oferte.

O contribuție echivalentă din partea companiei va spori și mai mult acest beneficiu: pentru prima acțiune achiziționată fiecare angajat va primi două acțiuni gratuite. Astfel, pentru o investiție de 21,55 euro, angajatul va primi un total de trei acțiuni – reprezentând o valoare de 92,34 euro pe baza prețului de referință – dintre care două sunt oferite de grupul Renault (pentru un beneficiu brut de 70,79 euro).

În conformitate cu reglementările, investiția fiecărui angajat este plafonată la 25% din salariul brut anual estimat pentru 2026.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia anunţă că a livrat, către Europa, hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari, începând cu 2022
Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari începând din 2022, în ciuda sancţiunilor adoptate împotriva sa din cauza......
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate fanilor echipei
BT continuă parteneriatul cu McLaren Mastercard Formula 1 Team cu un nou beneficiu pentru clienți: quiz cu premii dedicate ...
Banca Transilvania continuă și anul acesta parteneriatul cu echipa McLaren Mastercard Formula 1®, oferind clienților ...
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și la piață
Fabrice Cambolive, Renault Group: Așteptările mele în ceea ce privește România nu se referă doar la fabrică, ci și ...
Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al grupului Renault, din care face parte și Dacia, și CEO al mărcii franceze, ...
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea ...